x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Portarul echipei Tottenham Hotspur a suferit o operație la cot

Portarul echipei Tottenham Hotspur a suferit o operație la cot

07 Noi 2019   •   14:25
Portarul echipei Tottenham Hotspur a suferit o operație la cot
Sursa foto: facebook

Portarul Hugo Lloris, de la Tottenham Hotspur, a fost supus unei intervenţii chirurgicale la cot, după ce testele au indicat că, în urma dislocării, acesta era instabil, a anunţat vicecampioana Europei la fotbal.

Lloris s-a accidentat la meciul cu Brighton (0-3) de luna trecută, în urma unei căderi în tentativa de a preveni primul gol. El a fost înlocuit în poartă de Paulo Gazzaniga, iar iniţial nu se punea problema unei operaţii.

Dar, după mai multe investigaţii şi examinări clinice, Hugo Lloris a fost supus unei operaţii la cotul stâng, la sfatul unor specialişti care au sesizat instabilitatea cotului, se arată într-un comunicat al echipei Tottenham.

Spurs a anunţat că Lloris, 32 ani, urmează să-şi reia antrenamentele la începutul anului viitor.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: fotbal