x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Real Madrid, record de 600 de goluri în Liga Campionilor. Luka Modric, 100 de meciuri în CL la Real

Real Madrid, record de 600 de goluri în Liga Campionilor. Luka Modric, 100 de meciuri în CL la Real

08 Dec 2021   •   19:00
Real Madrid, record de 600 de goluri în Liga Campionilor. Luka Modric, 100 de meciuri în CL la Real
Sursa foto: lexaarts/Getty Images/iStockphoto

Real Madrid a terminat marți pe primul loc în Grupa D a Ligii Campionilor, după ce golurile lui Toni Kroos și Marco Asensio au asigurat victoria cu 2-0, pe teren propriu, în fața lui Inter Milano. Golul lui Asensio a fost cel cu numărul 600 pentru madrileni în competiție.

Ambele echipe erau deja calificate în optimi, iar Real a încheiat cu 15 puncte din șase meciuri, cu 5 mai multe decât Inter, ocupanta locului secund. Sheriff Tiraspol a terminat pe locul al treilea cu 7 puncte, furnizând surpriza, prin calificarea în Europa League.

Căpitanul Realului, Luka Modric, omul meciului la cea de-a 100-a apariție a sa pentru club în prima competiție europeană, s-a declarat încântat că a încheiat faza grupelor pe prima poziție.

„Sunt foarte fericit pentru joc și pentru rezultat. Ne-am dorit să terminăm în fruntea clasamentului pentru a evita echipe mai puternice în optimile de finală", a declarat presei la final, mijlocașul croat în vârstă de 36 de ani.

„Mă simt bine, ca și cum aș avea sub 30 de ani. Vârsta mea nu este un factor, ceea ce contează este cum te comporți pe teren. Am jucat bine pe contraatac, iar Toni a marcat un prim gol grozav".

Marco Asensio a marcat golul cu numărul 600 pentru madrileni în Liga Campionilor. Real Madrid este clubul cu cele mai multe goluri marcate în această competiție, devansând Bayern (546), Barcelona (537), Manchester United (398) și Juventus (333).

Cu cele două goluri reușite din afara careului, Real Madrid a produs prima serie de 5 goluri consecutive marcate în acest fel în istoria Ligii Campionilor.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: real madrid