x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Renaşterea unui fotbalist strălucitor: Adrian Mutu!

Renaşterea unui fotbalist strălucitor: Adrian Mutu!

21 Mar 2011   •   09:38
Renaşterea unui fotbalist strălucitor: Adrian Mutu!
Sursa foto: /AFP

"Două vechi glorii ale campionatului Italiei au strălucit în meciul Fiorentina - AS Roma 2-2". Aşa îşi începe agenţia France Presse materialul dedicat lui Adrian Mutu, un fotbalist de clasă mondială care a renăscut după o primă parte a sezonului ratată, asemenea adversarului din partida de duminică, Francesco Totti.

Agenţia de presă franceză i-a dedicat atacantului român un material intitulat sugestiv "Întoarcerea pedepsitului". Mutu a marcat un gol şi a dat pasa decisivă la reuşita lui Gamberini. De partea cealaltă, "il capitano" Totti a înscris ambele goluri ale Romei.

"Întoarcerea pedepsitului", a scris AFP despre Adrian Mutu, făcând trimitere la suspendarea de nouă luni primită de atacantul român pentru dopaj şi la excluderea temporară a acestuia din lotul Fiorentinei. "El şi-a regăsit gustul muncii, simţul echipei şi şi-a regăsit nivelul. Dacă Viola a revenit în cursa pentru Liga Europa, i se datorează şi lui", menţionează France Presse.

Autorul unei "duble" în meciul cu Catania din 6 martie (3-0), Mutu a recidivat împotriva Romei, înscriind primul gol al partidei la capătul unei acţiuni personale de toată frumuseţea finalizată cu un şut cu piciorul stâng printre picioarele portarului Doni. Apoi, l-a servit ideal pe Alessandro Gamberini cu o subtilă deviere a balonului cu capul la a doua reuşită a Fiorentinei.

Mutu a ţinut să-şi ceară scuze şi să mulţumească fanilor Fiorentinei pentru că au fost alături de el în momentele grele, astfel că după golul marcat şi-a ridicat tricoul de joc şi a arătat un alt tricou cu "tricolorul" italian şi «Giglio bottonato», stema oraşului Florenţa.

Agenţia France Presse face o paralelă între Adrian Mutu şi căpitanul echipei AS Roma, Francesco Totti, şi el renăscut sub bagheta antrenorului Vincenzo Montella. "Trezirea căpitanului", a notat AFP despre Totti. "La 34 de ani, idolul Romei părea să fie în declin. Singura sa influenţă asupra sezonului ar fi fost rolul său activ în plecarea lui Claudio Ranieri, antrenor cu care nu avea o relaţie bună. El a înscria doar din penalty, dar în decurs de o săptămână a reuşit două "duble", între care şi cea de neuitat din derby-ul cu Lazio, scor 2-0. El a marcat nouă goluri în acest sezon în Serie A şi 201 în întreaga sa carieră. Numirea lui Vincenzo Montella ca antrenor i-a făcut bine. Totti joacă acum ca vârf împins ca în vremurile bune şi asta l-a ajutat să-şi regăsească pofta de gol. Roma contează pe el pentru a accede în Liga Campionilor", adaugă sursa citată.

×