x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Șoc: Copa America a rămas fără ţară gazdă, cu doar 13 zile înainte de start!

Șoc: Copa America a rămas fără ţară gazdă, cu doar 13 zile înainte de start!

31 Mai 2021   •   11:56
Șoc: Copa America a rămas fără ţară gazdă, cu doar 13 zile înainte de start!

Confederaţia sud-americană de fotbal (CONMEBOL) a anunţat că Argentina nu va mai găzdui Copa America, lăsând turneul fără gazdă cu doar 13 zile înainte de start.

CONMEBOL nu a dezvăluit natura circumstanţelor care au condus la decizie, dar Argentina se confruntă în prezent cu o creştere accentuată a cazurilor de COVID-19.

„CONMEBOL analizează ofertele din alte ţări care s-au arătat interesate să găzduiască turneul continental. Actualizările vor fi anunţate în curând”, a spus instituţia într-o scurtă declaraţie.

Oficialii organizaţiei se vor întâlni luni pentru a decide cu privire la următorii paşi pentru turneul care a fost amânat în 2020 din cauza pandemiei, relatează Reuters.

Decizia surpizătoare a fost anunţată în Argentina la sfârşitul unui weekend în care opoziţia faţă de turneu a crescut atât în ​​interiorul, cât şi în afara guvernului. În emisfera sudică a început sezonul rece, iar în Argentina cazurile COVID-19 sunt în creştere şi au determinat guvernul să impună măsuri stricte de carantină.

O posibilă destinaţie de ultim moment pentru turneu ar fi Chile. Gonzalo Belloso, secretarul general al CONMEBOL, a declarat săptămâna trecută că organizaţia a vorbit cu oficialii chilieni în vederea organizării unor meciuri acolo, aminteşte presa din Argentina.

Organizatorii sunt reticenţi să anuleze turneul din cauza importanţei sale financiare. Ultima Copa America, desfăşurată în Brazilia în 2019, a adus 118 milioane de dolari şi a fost a doua sursă anuală de venituri ca mărime după Copa Libertadores, echivalentul Ligii Campionilor din Europa.

Anul acesta, fiecare naţiune concurentă va primi minimum 4 milioane de dolari, iar câştigătorul va primi încă 10 milioane de dolari, a spus CONMEBOL.

Turneul, cu 10 naţiuni sud-americane, trebuia să se desfăşoare în Argentina şi Columbia în perioada 13 iunie - 10 iulie, prima dată în istoria sa de 105 ani când ar fi avut două gazde.

Cu toate acestea, Columbia a fost eliminată ca gazdă pe 20 mai, după ce un val de proteste care cer schimbări sociale şi economice s-a răspândit în toată ţara. Iar acum Aregntina iese din organizarea Copa America ca urmare a ceea ce CONMEBOL a spus că sunt „circumstanţele actuale”.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: copa america