x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international UE prevede sancţionarea lui Roman Abramovici pentru războiul din Ucraina

UE prevede sancţionarea lui Roman Abramovici pentru războiul din Ucraina

14 Mar 2022   •   20:30
UE prevede sancţionarea lui Roman Abramovici pentru războiul din Ucraina

Uniunea Europeană prevede să-l sancţioneze luni pe miliardarul rus Roman Abramovici, proprietarul clubului de fotbal Chelsea Londra, în cadrul unui pachet de sancţiuni coordonat împreună cu grupul G7 împotriva Rusiei pentru invazia din Ucraina, au anunţat surse diplomatice, citate de agenţia EFE.

Decizia de a-l sancţiona pe oligarhul rus intervine după ce Premier League a decis sâmbătă să-i retragă lui Roman Abramovici licenţa de conducător de club, ca urmare a deciziei guvernului britanic de a-i îngheţa averea.

Includerea lui Abramovici pe noua listă de sancţiuni coincide cu decizia Portugaliei de a deschide o anchetă pentru a afla dacă există nereguli în acordarea cetăţeniei acordate ca descendent al evreilor sefarzi.

Noul pachet de sancţiuni pe care UE intenţionează să-l adopte cuprinde măsuri comerciale şi financiare.

Toate bunurile miliardarului rus Abramovici în Marea Britanie au fost îngheţate, începând cu clubul Chelsea, a cărui vânzare, între alte consecinţe, a fost suspendată.

Numele miliardarului rus figurează pe lista britanică a sancţiunilor vizând conturile şi companiile magnaţilor pro-Kremlin, Abramovici fiind descris ca un oligarh cu o legătură strânsă de decenii cu preşedintele rus Vladimir Putin. Abramovici a dezminţit însă astfel de legături.

×
Subiecte în articol: roman abramovici