Echipa CF Valencia a urcat pe locul al treilea în clasamentul campionatului de fotbal al Spaniei, în urma victoriei cu scorul de 3-1 obţinută sâmbătă, pe teren propriu, în faţa formaţiei Alaves, în cadrul celei de-a 29-a etape din Primera Division.
Golurile "Liliecilor" au fost marcate de Rodrigo Moreno (19), Simone Zaza (33) şi Victor Laguardia (54 - autogol), în timp ce oaspeţii au punctat prin Ruben Sobrino (49).
Într-o altă partidă, Deportivo La Coruna, cu atacantul român Florin Andone integralist, a remizat pe teren propriu, 1-1, cu Las Palmas. Au înscris Raul Albentosa (22) pentru gazde, respectiv Alen Halilovic (3).
Alte rezultate:
Real Sociedad - Getafe 1-2
Au marcat: Willian José (23), respectiv Djene (45+1), A?ngel (51).
Betis Sevilla - Espanyol Barcelona 3-0
Au marcat: Firpo (34), Boudebouz (56), Guerrero (69)
Meci disputat vineri:
Levante - Eibar 2-1
Au marcat: Roger (25), Boateng (64), respectiv Charles (63).
Duminică au loc partidele Leganes - FC Sevilla, FC Barcelona - Athletic Bilbao, Villarreal - Atletico Madrid, Celta Vigo - Malaga şi Real Madrid - Girona.
În clasament conduce FC Barcelona, 72 puncte, urmată de Atletico Madrid, 64 puncte, Valencia, 59 puncte, Real Madrid, 57 puncte, FC Sevilla, 45 puncte, etc.
AGERPRES