Echipa lui Pep Guardiola are 73 de puncte, cu șase meciuri rămase de disputat în această ediție de campionat. Are două puncte în fața lui Arsenal și Liverpool, care însă o pot depăși pe City cu victorii duminică.
În meciul cu Luton, City avut o posesie de 73,7% și 37 de șuturi la poartă față de cele 4 ale adversarilor. Cu un gol înscris din penalty, Haaland a ajuns la a 20-a reușită din campionat, relatează Reuters.
Cât despre lupta la titlu în Premier League, Arsenal primește duminică vizita lui Aston Villa, iar Liverpool va juca pe Anfiend cu Crystal Palace.
Pe de altă parte City va juca miercuri acasă cu Real Madrid City, în manșa secundă a sferturilor de finală din Liga Campionilor. Cele două echipe au remizat, 3-3, în prima manșă.
(sursa: Mediafax)