x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Zlatan Ibrahimovic se retrage: A venit timpul să spun la revedere fotbalului

Zlatan Ibrahimovic se retrage: A venit timpul să spun la revedere fotbalului

de Redacția Jurnalul    |    05 Iun 2023   •   07:53
Zlatan Ibrahimovic se retrage: A venit timpul să spun la revedere fotbalului
Sursa foto: Hepta

Atacantul lui AC Milan, Zlatan Ibrahimovic, a anunțat că se retrage din fotbal la vârsta de 41 de ani. Decizia a fost anunțată după ultimul meci al clubului său din Serie A.

Atacantul lui AC Milan a dezvăluit că a decis să își încheie cariera de fotbalist pe terenul de pe San Siro.

„Am multe amintiri și multe emoții aici. Prima dată când am ajuns aici, mi-ați oferit fericire. A doua oară, dragoste. Voi fi un fan al Milanului pe viață. A venit timpul să spun la revedere fotbalului, dar nu și vouă. Ne mai vedem. Forza Milan și la revedere", a spus suedezul.

Ibrahimovic a fost ovaționat de fanii milanezi și a fost aplaudat de colegii săi la ieșirea de pe teren.

Celebrul atacant a făcut istorie la AC Milan, unde anul trecut a ajutat la câștigarea titlului. El și-a început cariera la Malmo și în 2001 s-a alăturat echipei Ajax, după ce a respins oferta managerului lui Arsenal, Arsene Wenger.

„Arsene Wenger m-a rugat să fac un test la Arsenal când aveam 17 ani. L-am refuzat. Zlatan nu face audiții", a spus atunci Ibrahimovic.

Atacantul a mai evoluat la Juventus și Inter Milano, înainte de o perioadă nefericită la Barcelona, unde s-a plâns de modul în care a fost folosit de antrenorul Pep Guardiola.

„Când mă cumpărați pe mine, cumpărați un Ferrari, Dacă vreți să conduceți un Ferrari, puneți combustibil premium în rezervor, intrați pe autostradă și călcați accelerația. Guardiola a făcut plinul cu motorină și a plecat la o plimbare în mediul rural. Dacă asta își dorea, ar fi trebuit să-și cumpere un Fiat de la început", a explicat Ibrahimovic.

Zlatan Ibrahimovic a ajuns pentru prima dată la AC Milan în 2010, inițial sub formă de împrumut, înainte de a se transfera la Paris St Germain, unde a marcat de 113 ori în 122 de meciuri în campionat. De asemenea, a câștigat Europa League și Cupa Ligii cu Manchester United și a mai trecut pe la LA Galaxy înainte de a se întoarce pe San Siro.

Ibrahimovic este cel mai bun marcator din toate timpurile al Suediei, cu 62 de goluri în 122 de meciuri. A părăsit echipa națională după Euro 2016, dar a revenit în 2021 pentru campania de calificare la Cupa Mondială.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Zlatan Ibrahimovic retrage ac milan