Internationalul italian a fost sanctionat de Comisia de Dispiplina a UEFA pentru ca l-a scuipat pe danezul Christian Poulsen. Totti ar putea reveni abia in semifinale, daca echipa sa ar ajunge pana acolo.
delia gomoescu
Trei etape de suspendare. Aceasta este pedeapsa cu care s-a ales Francesco Totti dupa ce l-a scuipat pe Christian Poulsen in timpul meciului Danemarca – Italia 0-0.
AUDIERE. Dupa ce Federatia Daneza de Fotbal a inaintat o plangere la forul european, UEFA a deschis o ancheta impotriva lui Totti, acesta fiind acuzat de comportament nesportiv. Jucatorul Romei a fost audiat ieri de Comisia de Disciplina, insa faptul ca si-a cerut scuze nu l-a ajutat prea mult. Internationalul italian nu a avut cum sa nege acuzatiile, gestul sau fiind surprins de camerele de luat vederi si de aparatele de fotografiat.
MEA CULPA. Singurul lucru pe care l-a putut face Totti a fost sa-si recunoasca greseala. “Sunt indurerat, nu ma recunosc in ceea ce am facut“, a spus jucatorul, sperand ca ii va indupleca pe oficialii UEFA. Un alt argument mai mult decat “subtire“ a fost acela ca “Poulsen nu a fost nimerit de scuipatul lui Totti“. Federatia Italiana de Fotbal are la dispozitie 24 de ore pentru a face recurs, dar sansele ca vedeta “squadrei azzurra“ sa fie iertata sunt minime.
Precedentul Mihajlovici – Mutu
Nu este pentru prima data cand UEFA se confrunta cu o situatie de acest gen. In noiembrie 2003, Comisia de Disciplina a forului european l-a suspendat initial opt meciuri pe fundasul sarb al lui Lazio, Sinisa Mihajlovici, dupa ce acesta l-a scuipat pe Adrian Mutu, in timpul partidei cu Chelsea din grupele Ligii Campionilor, ramanand ulterior cu 4. Un incident similar s-a mai produs in 1990, la Coppa del Mondo, cand olandezul Frank Rijkaard l-a scuipat pe actualul antrenor al Germaniei, Rudi Völler. In urma acestei altercatii, cei doi jucatori au fost eliminati. In cazul Totti – Poulsen, acuzarea a solicitat 4 etape de suspendare, insa judecatorii au hotarat ca italianul sa stea doar trei meciuri.Citește pe Antena3.ro