Invinşi acum două săptămăni, la Sofia, cu 1-3, gălăţenii se mobilizează puternic pentru a remonta şi a face un prim pas către grupele Cupei UEFA.
Invinşi acum două săptămăni, la Sofia, cu 1-3, gălăţenii se mobilizează puternic pentru a remonta şi a face un prim pas către grupele Cupei UEFA. Meciul incepe la ora 17:00 şi va fi transmis de Kanal D.
DORINŢĂ. Jucătorii echipei pregătite de Petre Grigoraş au lansat ieri un apel către suporteri să umple tribunele stadionului din Galaţi pentru a-i sprijini in tentativa calificării. "Mi-aş dori să fiţi căt mai numeroşi la stadion, să ne ajutaţi in drumul nostru spre grupele Cupei UEFA. Vrem să ne incurajaţi aşa cum numai voi ştiţi s-o faceţi. Avem un meci foarte greu şi trebuie să-l tratăm cu mare atenţie. La Sofia, bulgarii au fructificat tot ce-au avut, acum sperăm să se intoarcă roata", a declarat mijlocaşul Gabriel Paraschiv. Principala speranţă a Oţelului pentru a inscrie, atacantul Emil Jula (foto stănga), a spus: "Sperăm să fiţi in număr căt mai mare la stadion pentru acest meci extrem de greu. Avem şanse de calificare şi putem intoarce rezultatul. Ei au avut in tur trei ocazii şi au dat trei goluri, noi am avut şapte «bucăţi» şi am inscris numai o dată". La răndul său, mijlocaşul Janos Szekely a spus: "Este cel mai important meci şi vă rugăm să fiţi alături de noi pentru că avem nevoie de al 12-lea jucător. Nu e important dacă voi marca, imi doresc să căştigăm cu 2-0. Poate să marcheze oricine, numai in poarta lor să fie". Cei 45 de membri ai delegaţiei celor de la Lokomotiv Sofia au sosit ieri la Galaţi, după ce charter-ul a aterizat pe aeroportul din Tulcea, cazăndu-se la Hotelul Galmondo.
2-0 sau 3-0
Trei dintre "stranierii" Oţelului, lituanianul Tadas Labukas, sud-coreeanul Kim Gil Sik şi bulgarul Jivko Jelev, au acceptat să ofere căteva pronosticuri pe site-ul oficial al grupării de la malul Dunării. "Căt vrei, Lokomotiv? 2 sau 3-0?", a intrebat ironic Labukas, in vreme ce asiaticul Kim a mers pe aceeaşi linie: "Oţelul 3, Lokomotiv 0! Mulţumesc!". In fine, bulgarul Jelev, absent in partida de la Sofia, a spus: "Aş vrea să căştigăm cu 2-0 sau cu 3-0!".