x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Gheorghe Hagi vorbeste despre situatia sa la "Cim Bom": "Nu exista conflicte"

Gheorghe Hagi vorbeste despre situatia sa la "Cim Bom": "Nu exista conflicte"

25 Aug 2004   •   00:00
Gheorghe Hagi vorbeste despre situatia sa la "Cim Bom": "Nu exista conflicte"

Azi e laudat de presa turca, maine e hulit de oamenii care l-au slavit. In ciuda tuturor criticilor, Gheorghe Hagi crede in sansa sa la Galatasaray.

CATALIN FAINISI

Gica Hagi si-a primit luni diploma de antrenor PRO, cu ajutorul careia poate obtine un angajament oriunde in Europa. A venit la "Casa Fotbalului", unde a fost premiat de mai-marii fotbalului romanesc, plin de buna dispozitie si fericit pentru victoria de "acasa" a lui Galatasaray Istanbul, in fata modestei Rizespor.

BILANT. In cele trei etape scurse din campionatul Turciei, "Regele" a acumulat doua victorii pe teren propriu si o infrangere in deplasarea grea de la Gaziantepspor. Desi a fost aspru criticat de presa de la Istanbul, Hagi spera sa duca pe Galatasaray "acolo unde i-a fost si ii este locul". Avand in vedere faptul ca in 2005 "Cim Bom Bom" implineste 100 de ani de la infiintare, evenimentul trebuie sarbatorit neaparat prin obtinerea titlului de campioana si calificarea in Liga Campionilor.

Aceasta sarcina cade pe umerii lui Gica si ai unei echipe care nu mai este ce a fost acum cativa ani, cand castiga Cupa UEFA.

GALATA

"Este o echipa in refacere si vom vedea cu timpul daca este capabila sa revina unde a fost candva.

Sunt optimist, fiindca am dominat in toate cele 3 partide de pana acum, desi la Gaziantep am pierdut dintr-o greseala stupida.

Nu am avut niciodata conflicte cu vicepresedintele Ergun Gursoy.

Au fost doar inventii, fiindca eu n-am refuzat niciodata ca el sa vina in turneul de pregatire cu noi. Am relatii bune atat cu el, cat si cu presedintele Canaydin. Prefer sa ignor tot ce se scrie si sa-mi vad de treaba mea."

EL SI ECHIPA

"Pot da multe ca antrenor. Ambitia m-a manat mereu sa imi doresc tot mai mult. Am o relatie excelenta cu jucatorii, care ma respecta si astfel mentinem o atmosfera foarte buna in vestiar. Sunt multumit de echipa. Mereu am avut incredere in jucatorii vechi, precum Hakan Sukur sau Bulent Korkmaz. Le-am dat incredere si ei au demonstrat ca mai au multe de demonstrat la Galatasaray. De exemplu, Sukur a marcat trei goluri cu Sebatspor si Necati doua cu Rizespor. Sunt sigur ca si criticile vor inceta, o data cu trecerea timpului."

NATIONALA

"Baietii au facut un meci foarte bun cu Finlanda. L-am vazut chiar de doua ori si sunt sigur ca se afla pe drumul cel bun, care va duce la calificarea la Mondiale.

Avem cu totii nevoie de asta ca de aer, iar important este ca victoria le-a dat multa incredere.

Echipa arata mult mai bine si este un lucru bun ca lotul se mareste si datorita jucatorilor din campionat. Oricum, important e sa castige, nu de unde vin fotbalistii: din campionat sau din strainatate. Rezultatele vor fi din ce in ce mai bune, sunt sigur de asta."

DESPRE PRESA TURCA

"La cate se scriu in presa turca, e mai bine sa te distantezi si sa iti vezi de treaba ta. Si nea Mircea Lucescu era facut sultan de presa intr-o zi, iar a doua zi era maturat de aceiasi ziaristi care-l laudasera. Ziarele de la Istanbul au o multime de analisti, care nici macar nu privesc meciurile, dar isi dau cu parerea despre acestea. Cand le-am spus ca eu sunt analistul si nu ei, s-au suparat pe mine si nu mi-au mai vorbit".
×
Subiecte în articol: sport