x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Gigel Bucur este la un pas de Kuban Krasnodar

Gigel Bucur este la un pas de Kuban Krasnodar

02 Feb 2010   •   00:00

Atacantul lui FC Timişoara, Gigel Bucur, a ajuns la un acord verbal cu oficialii lui Kuban Krasnodar, echipa din liga a doua rusă antrenată de Dan Petrescu. Conform patronului grupării bănăţene, Marian Iancu, Kuban i-a oferit internaţionalului român un salariu de 600.000 de euro pe sezon. Atacantul a declarat şi el că transferul este aproape rezolvat. "Îi mulţumesc domnului preşedinte, îi mulţumesc clubului Timişoara, au înţeles că am o vârstă şi mi-au permis să plec pentru un salariu mult mai bun. În proporţie de 95 la sută transferul e realizat, au mai rămas detalii de pus la punct în zilele următoare. Dan Petrescu este factorul principal al plecării mele acolo. Nu consider că e un pas înapoi, dacă o să am rezultate bune, dacă voi marca şi voi promova în prima ligă e un transfer bun", a declarat Gigel Bucur.

×
Subiecte în articol: redactie