x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Gigi a intrat în pâine ca antrenor al Stelei

Gigi a intrat în pâine ca antrenor al Stelei

19 Mai 2009   •   00:00
Gigi a intrat în pâine ca antrenor al Stelei

Steaua nu a rămas fără antrenor după plecarea lui Marius Lăcătuş. Sau cel puţin aşa vrea să ne arate finanţatorul echipei, Gigi Becali, care a preluat prerogativele "Fiarei" din prima zi de la plecarea acestuia.

Becali a fost la antrenamentul echipei, le-a ţinut o predică jucătorilor şi le-a cerut să nu mai dea declaraţii presei. Antrenamentele sunt conduse de Massimo Pedrazzini, dat tot Becali este cel care va face echipa la meciul cu FC Timişoara din weekend.

Gigi Becali nu a glumit atunci când a spus că se va implica din nou la echipă, aşa cum făcea până nu de mult. Patronul echipei din Ghencea ştie deja pe cine vrea să titularizeze în meciul cu echipa lui Dan Petrescu. Ogăraru poate fi sigur că nu mai prinde echipa până când se întoarce la Ajax, Golanski fiind favorit pe postul de fundaş dreapta, în timp ce Andrei Ionescu va deveni şi el o parte importantă a echipei. Surpriza lui Becali este Vlad Rusu, golgheterul de 19 ani de la Steaua II, care a fost multat chiar de patron în lotul echipei mari, informează gsp, citată de antena3.ro.

Jucătorii Stelei au simţit din plin plecarea de la echipă a lui Lăcătuş. Latifundiarul a fost intransigent cu jucătorii şi le-a vorbit nu mai puţin de 20 de minute. În privinţa restanţelor salariale pe lunile martie şi aprilie, Becali a vorbit cât se poate de clar "Dacă luaţi şase puncte cu Timişoara şi Craiova vă luaţi şi banii, altfel vă luaţi gândul de la ei!". Nici relaţia jucătorilor cu presa nu îl mulţumeşte pe patron, care a dat ordinul pentru silenzio stampa. Până la finalul sezonului, jucătorii nu mai pot vorbi cu mass-media. Nu în ultimul rând, cine va mai fi prins în oraş după 11 seara, informează sursa citat, va fi amendat serios. Motivul dat de Becali este simplu: "nu o să vă fie prea bine ţinînd cont de locul pe care sunteţi!". (V.A.)

×
Subiecte în articol: sport