x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Gigi Becali: "M-am împăcat cu Hagi", Hagi: "I-am întins mâna din educaţie"

Gigi Becali: "M-am împăcat cu Hagi", Hagi: "I-am întins mâna din educaţie"

15 Mar 2010   •   00:00

Patronului Stelei, Gigi Becali, a anunţat, luni, că s-a împăcat cu naşul său, Gică Hagi, după o întâlnire avută la un restaurant din Bucureşti, însă fostul selecţioner a spus că deocamdată nu se poate pune problema unei reconcilieri.

"Eram într-un restaurant împreună cu Dumitru Dragomir, Cristian Borcea, Florian Walter... Hagi a venit şi eu i-am întins mâna. A dat mâna cu mine şi ne-am împăcat. Soţia mea a fost foarte fericită. Mama mea a plâns de emoţie când a auzit că m-am împăcat cu Hagi", a povestit Gigi Becali la Sport.ro.

În schimb, Hagi a declarat, la GSP TV, că gestul de a răspunde la salut a fost un lucru de bun simţ: "De aici până a ne împăca e drum lung. Ne-am întins mâna, ştiu să mă comport. De aici până la alte lucruri mai grele, mai profunde, mai e drum lung. Sentimentele mele eu le ştiu, sunt lucruri pe care eu le decid. Familia mea nici nu ştie ce se întâmplă".

Tot la GSP TV, Ioan Becali a dat mai multe detalii despre această întâlnire: "Gigi i-a întins mâna, apoi s-au pupat. Important e că primul pas a fost făcut, iar Gică a fost un gentleman adevărat. Am văzut lacrimi în ochii lui Gigi. Gică Hagi s-a comportat ca un domn. Mai e drum până departe, important a fost primul pas".

Gigi Becali şi Gică Hagi s-au certat în perioada când fostul internaţional antrena Steaua. Finanţatorul "roş-albaştrilor" l-a criticat dur în presă pe Hagi, forţându-l să-şi dea demisia.

×
Subiecte în articol: redactie