Cel care i-a inlocuit pe Octavian Bellu si Mariana Bitang la carma lotului olimpic feminin, Nicolae Forminte, a ajuns in gimnastica dupa ce a fost refuzat la fotbal si atletism. "Eram prea mic de inaltime."
Nascut acum 50 de ani la Campulung Moldovenesc, Nicolae Forminte este de 14 ani in preajma lotului feminin de gimnastica. Fara el, Simona Amanar nu ar fi existat. Intr-un moment de cotitura, a acceptat sa preia lotul feminin. SCURT. Inceputurile sale in lumea sportului au fost legate de fotbal. "Eram prea mic de inaltime si nu m-au primit. Am incercat la atletism, dar nici acolo nu am avut succes, din cauza taliei. In scoala generala am ajuns la gimnastica, dar am suferit o accidentare care mi-a pus capat carierei sportive", povesteste Forminte. DECISIV. Unul dintre cele mai importante momente din viata sa a avut loc imediat dupa ce a luat examenul de Bacalaureat. "In troleibuz m-am intalnit cu fostul meu antrenor, Cornel Dinescu. El s-a tinut de capul meu si m-a pus sa dau la facultate. Eu aveam de gand sa ma fac taximetrist, dar Dinescu a stat doua saptamani pe capul meu si pana la urma am reusit sa intru. In prima zi de examen, s-a intamplat ceva. Mama mea a fost o campioana a supravietuirii. In acea zi i s-a facut rau. Avea probleme cardiace. Am chemat Salvarea. Am dus-o in brate pana la ambulanta si i-am promis ca intru la facultate. Cand s-au afisat rezultatele, m-am uitat pe lista la ultimii cinci. Am vazut ca numele meu nu figureaza acolo si am plecat linistit. M-am gandit ca nu aveam cum sa intru la facultate. Plimbandu-ma prin Constanta, acolo eram stabilit cu familia de la 3 ani, am vazut-o pe mama, care venea foarte zambitoare inspre mine. Am auzit-o spunand: «Manca-l-ar mama de baiat!». Am incercat s-o linistesc si sa-i spun ca nu am reusit la facultate. De fapt, mama avea dreptate: intrasem al treilea la Facultatea de Educatie Fizica si Sport ", rememoreaza antrenorul lotului olimpic feminin. OPTIMIST. In ceea ce priveste munca sa de acum, Forminte este foarte increzator. "In prezent, avem cinci, sase senioare si patru junioare. Echipa va creste, pentru ca devin operationale mai multe gimnaste. Tot timpul la Deva a existat o echipa nu doar la nivelul sportivilor, ci si la cel al antrenorilor. Gimnastica n-a inceput si nici nu se va termina cu Forminte. De la an la an, echipa de gimnastica, daca fetele vor fi sanatoase, va creste. Eu sunt un perfectionist, dar nu voi rupe acesti copii pentru rezultate! Vreau sa fac gimnaste de doua olimpiade, nu de trei competitii! Voi pleca linistit, daca in sala voi lasa zece gimnaste de mare performanta!"
Citește pe Antena3.ro
|
"Toata lumea incearca sa creeze un conflict intre mine, Octavian Bellu si Mariana Bitang. Nu exista nici un conflict. Am avut, avem si vom avea discutii in contradictoriu, pareri diferite, dar eu ii respect pe cei doi"
Nicolae Forminte antrenorul lotului olimpic feminin de gimnastica |