x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Gloria Bistriţa – FC Vaslui 1-3: Moldoveni pe val

Gloria Bistriţa – FC Vaslui 1-3: Moldoveni pe val

de Delia Gomoescu    |    24 Aug 2009   •   00:00

După victoria cu AEK Atena din play-off-ul Europa League, vasluienii au obţinut al doilea succes şi în campionat, 3-1 în deplasare, la Bistriţa.



Oaspeţii au dominat startul meciului, dar bistriţenii au deschis surprinzător scorul după o jumătate de oră de joc, prin Săceanu, în urma unei frumoase acţiuni a lui Sânmărtean. A fost însă doar un foc de paie, elevii lui Cristi Dulca întorcând rezultatul după pauză, în numai două minute, prin reuşitele lui Wesley ('55) şi Temwanjera ('57). Pe final, nou-intratul Nemanja Jovanovici a finalizat cu un şut puternic, sub transversală, un contraatac rapid al vasluienilor.

"A fost un meci cu încărcătură deosebită, având în vedere că veneam după o partidă grea cu AEK. Am încercat să le insuflu jucătorilor o mentalitate pozitivă şi le-am spus că va fi dificil. În prima repriză am luat o palmă prin acel gol, dar ne-am trezit la pauză şi am reuşit să ne impunem. La cabine le-am spus jucătorilor că meciul nu e terminat şi că avem şanse mari dacă facem ce ne-am propus înainte de joc. Pot spune că Gloria ne-a surprins în prima repriză, dar în repriza secundă i-am surprins noi pe ei", a declarat după meci antrenorul vasluienilor, Cristi Dulca.

×
Subiecte în articol: sport gloria bistriţa – fc vaslui