x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Goleador bulgar în Ghencea

Goleador bulgar în Ghencea

de Mihai Igirosanu    |    07 Iul 2009   •   00:00
Goleador bulgar în Ghencea
Sursa foto: Alex Nicodim/Gazeta Sporturilor

Duminică a fost o zi perfectă pentru antrenorul Stelei, Cristiano Bergodi. "Roş-albaştrii" au câştigat şi al treilea meci amical din Austria, 1-0 cu campioana Croaţiei, Dinamo Zagreb, iar conducerea a reuşit transferul atacantului bulgar în vârstă de 26 de ani, Krum Bibişkov, de la Litex Loveci.



Grecul Pantelis Kapetanos a adus victoria stelistă în cel mai tare joc de verificare din intersezon. Partida de la Bad Bleiberg s-a încheiat în minutul 84, din cauza suporterilor croaţi, care au invadat terenul după ce în prima repriză aruncaseră pe gazon cu torţe şi cu pietre. Bergodi a început cu următoarea formulă: Tătăruşanu - Golanski, Ghionea, D. Goian, P. Marin - Szekely, Toja, Onicaş, Nicoliţă - Surdu, Kapetanos.

După pauză au mai evoluat Cezar Lungu, Grzelak, Rada, Baciu, Ochiroşii, Bogdan Stancu şi Bicfalvi. Astăzi, Steaua dispută ultimul meci amical din Austria, contra campioanei Bulgariei, ŢSKA Sofia. În seara de după meciul cu croaţii, Steaua a ajuns la un acord cu internaţionalul bulgar de tineret Krum Bibişkov, jucător liber după ce a refuzat să semneze prelungirea contractului cu Litex. La 18 ani, Bibişkov a ajuns în curtea celor de la Bayern München, pentru 100.000 de euro, bifând chiar o partidă în Bundesliga. În ultimul sezon, atacantul în vârstă de 26 de ani a marcat 16 goluri pentru Litex.


Ujpest pierde pe linie
Adversara Stelei din turul 2 preliminar al Europa League, Ujpest Budapesta, a pierdut din nou. Maghiarii au fost învinşi sâmbătă de campioana Sloveniei, NK Maribor, scor 1-3. Antrenorul "alb-violeţilor", scoţianul Willie McStay, a aliniat următorul "11": Balajcza - Vermes, Vasko, Lambulics, Pollak - Dudics ('58 Toth), Sandor, Foxi ('67 Remili), Bori
('67 Stokes) - Kabat, Tisza ('67 Simon). Steaua şi Ujpest se vor întâlni la 16 iulie, în Ghencea, returul fiind programat la 23 iulie, la Budapesta.

×
Subiecte în articol: sport