x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Hagi "Descoperă învingătorii de mâine!"

Hagi "Descoperă învingătorii de mâine!"

de Delia Gomoescu    |    03 Iul 2009   •   00:00
Hagi "Descoperă învingătorii de mâine!"
Sursa foto: Gabriela Arsenie/Gazeta Sporturilor/Intact Images

Ieri a debutat, la Timişoara, a şasea ediţie a campaniei "Descoperă învingătorii de mâine!", sprijinită de Gillette şi de foştii internaţionali Gică Hagi, Dan Petrescu şi Gică Popescu.



Acţiunea de la stadionul "Dan Păltinişanu" se va încheia azi, iar următoarele etape ale selecţiei vor avea loc la Bacău (16-17 iulie, stadion "Municipal"), Sibiu (29-30 iulie, stadion "Municipal") şi Constanţa (13-14 august, Stadion "Voinţa"). De antrenarea şi descoperirea celor mai buni tineri fotbalişti se vor ocupa antrenorii Emeric Ienei, Cornel Drăguşin şi Adrian Boingiu. Cei mai buni 20 de copiii din cele patru oraşe vor participa, timp de o săptămână (24-31 august), la selecţia finală de la Şcoala de Fotbal "Gică Popescu". Cei mai buni 11 jucători vor rămâne să se antreneze timp de un an în acest centru şi să participe la stagii de pregătire la un renumit club european. "Fotbalul românesc trebuie să-şi caute viitorul acolo unde a făcut-o cel mai puţin: la nivelul copiilor şi juniorilor. Aşa s-a născut «Generaţia de Aur». Merg în caravana selecţiilor ca să fiu alături de puştii talentaţi, să-i ajut să progreseze", a spus Hagi. "Investiţia în descoperirea fotbaliştilor de mâine este o misiune dificilă, dar timpul va demonstra că aceasta este strategia corectă", a afirmat şi Gică Popescu.

DEZMINŢIRE
Prezent la startul campaniei, Gică Hagi a ţinut să dezmintă zvonurile legate de un eventual divorţ al său. "Faptul că s-au scris lucruri total neadevărate despre mine şi familia mea mă obligă să vă transmit că s-a ajuns prea departe. De aceea, vă rog să încetaţi în a mai publica aşa-zise «bombe de presă», care nu fac bine nimănui, iar pe cei care le scriu fără să le verifice nu fac decât să-i descalifice profesional. Ţin să le transmit tuturor celor interesaţi de persoana Gheorghe Hagi că viaţa mea familială decurge extraordinar, aşa cum, sunt sigur, toţi cei care au o familie şi-ar dori-o", a spus Hagi.

×
Subiecte în articol: sport