La înfrângere sau victorie, maneaua nu le-a lipsit niciodată fotbaliştilor. Ani la rând au rupt podeaua şi chiar mesele pe controversatele ritmuri. Dragostea a fost la fel de mare şi din partea maneliştilor, care s-au oferit să le compună imnuri de club şi melodii personalizate.
Gică Hagi crede însă că maneaua nu face casă bună cu performanţa în fotbal şi a decis să le interzică elevilor de la Academia de fotbal ce-i poartă numele să asculte ritmurile acestui gen.
Porunca regelui nu a făcut altceva decât să-i irite pe manelişti. "E o discriminare. Ce are maneaua cu talentul omului? Dacă ascultă manea nu mai driblează bine? Să asculte canţonete, operete, muzică simfonică şi vor ieşi unii dintre cei mai mari fotbalişti", a spus impresarul maneliştilor, Dan Bursuc, scos din sărite de decizia lui Hagi.
Adi Minune nu înţelege nici el gestul lui Hagi. "Nu există om să nu-i placă maneaua, doar că nu recunosc. Lui Gică Hagi chiar i-am cântat", a spus Adi Minune.
Dacă porunca regelui va fi respectată, maneliştii vor fi mai săraci cu cel puţin 350 de fani, câţi juniori sunt înscrişi la Academia lui Hagi. Aceştia au fost îndrumaţi în schimb către teatru şi cinematograf.
Antena3
Citește pe Antena3.ro