x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Handbal masculin - HCM, un nou inceput

Handbal masculin - HCM, un nou inceput

de Ovidiu Ciutescu    |    30 Sep 2006   •   00:00
Handbal masculin - HCM, un nou inceput

HCM Constanta intra maine in focul meciurilor din grupele Ligii Campionilor Europeni. "Marinarii" vor debuta in Cehia, avand ca adversar puternica echipa Banik Karvina. Meciul va fi transmis in direct de TV Sport, la ora 11:30.

Victoria istorica obtinuta in urma cu doi ani in fata Barcelonei, 29-27, a aprins nebunia succesului si a dat frau liber imaginatiei la Constanta. Pentru un an visul "rechinilor" de a cuceri Europa a fost frant de rivala Dinamo. Omer Aihan, creatorul puternicei echipe de pe Litoral, a plecat. In locul sau a venit Lucian Rasnita, antrenor si al nationalei masculine. Pentru acesta, debutul in handbalul adevarat, la nivel intercluburi, incepe maine.

INFERN. "Jucam in Liga Campionilor patru jocuri plus trei in campionat, dintre care derby-urile cu Steaua si cu Dinamo. Sper ca baietii sa reziste", a declarat Lucian Risnita inainte de a pleca spre Cehia. HCM Constanta a fost plasata intr-o grupa puternica, din care mai fac parte THW Kiel - campioana Germaniei, GOG Gudme - vicecampioana Danemarcei si Banik Karvina - campioana Cehiei. HCM are ca obiectiv clasarea in primele doua locuri in grupa si accederea in fazele superioare ale competitiei. Varianta cea mai pesimista consta in clasarea pe locul trei si continuarea traseului european in Cupa Cupelor.

ADVERSAR. Cu echipa ceha, romanii s-au mai intalnit si in vara, in cadrul unui turneu de pregatire, in Germania. "Chiar daca ne-au batut rau in Germania, cehii nu sunt invincibili. Nu au individualitati de marca, dar constituie o echipa solida, dispusa sa dea totul pe teren", a descris Lucian Rasnita viitorul adversar. Meciul va fi transmis in direct de TV Sport, incepand cu ora 11:30.

DERBY LA FETE
Cel mai asteptat meci al campionatului de handbal feminin, dintre Oltchim Rm. Valcea si Rulmentul Brasov, s-a produs joi seara la Rm. Valcea. In fata a peste 3.000 de spectatori, valcencele lui Gheorghe Tadici aveau misiunea de a demonstra ca investitia facuta in aceasta vara a creat o echipa care poate aduce, dupa 20 de ani, un trofeu european in vitrina clubului. Cu noua vicecampioane mondiale pe teren, Oltchim s-a miscat destul de greu in prima repriza, campioana Rulmentul aratand ca este o echipa redutabila. Cu Adina Meirosu in zi de gratie si cu Steluta Luca si cu Vali Elisei foarte eficiente in fata liniei de 9 metri, valcencele au predat o adevarata lectie de handbal in repriza secunda, atunci cand publicul a fost delectat cu faze spectacol. "Noi am dat 15 goluri de la 9 metri, iar Rulmentul doar 3. Aici s-a facut diferenta", a concluzionat la final Gheorghe Tadici. Astfel, primul mare derby al campionatului a fost transat clar, scor 37-26, in favoarea gazdelor de la Oltchim.

×
Subiecte în articol: sport