Echipa naţională de handbal masculin a România va evolua în Grupa 2 de calificare în play-off-ul Campionatului Mondial din Suedia 2011. Românii pregătiţi de Omer Aihan au ca adversari naţionalele Bosniei, Finlandei şi Marii Britanii. Grupa a fost stabilită, arată EHF, în urma tragerii la sorţii efectuată astăzi la Viena.
"Este o grupă echilibrată şi aici mă refer la România şi la Bosnia. Cu Bosnia ne vom bate pentru primul loc în grupă, cel care duce în play-off. Putem spune că e o tragere cu noroc, dar indiferent de adversarii pe care i-am avea trebuie să jucăm serios pentru că ne dorim enorm să ne calificăm", a spus Aihan Omer imediat după norocoasa tragere la sorţi. Şi preşedintele FRH, Cristian Gaţu, s-a declarat mulţumit de împerecherea realizată de sorţi: "Avem şanse mari să ne calificăm, dar să nu uităm că mingea e rotundă. După nume, Bosnia este cel mai puternic adversari. A fost o tragere cu noroc, puteam să întâlnim echipe mai grele".
Program:
etapa 1 - 25 octombrie; etapa 2 - 1 noiembrie; etapa 3 - 6 ianuarie 2010; etapa 4 - 10 ianuarie; etapa 5 - 13 ianuarie; etapa 6 - 17 ianuarie. La Campionatul Mondial din 2009 din Croaţia, naţionala pregătită de Aihan Omer a ocupat locul 15.
Citește pe Antena3.ro