x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Handbal - Rasniti de vikingi!

Handbal - Rasniti de vikingi!

de Vicentiu Neagoe    |    12 Iun 2006   •   00:00
Handbal - Rasniti de vikingi!

Desi au dominat partida, handbalistii romani nu au reusit sa obtina nici o victorie de palmares, pierzand ieri la Bucuresti in prima mansa a barajului de calificare la Mondiale, cu Norvegia, scor 29-30 (14-15).

Ultimele cinci editii ale Campionatului Mondial de Handbal masculin au fost un subiect inchis pentru nationala Romaniei. Turneul final din Germania, de anul viitor, este aproape de a deveni o himera pentru cel mai valoros lot din ultimii ani. Elevii lui Lucian Rasnita au pierdut ieri, in fata a 3.500 de suporteri veniti sa-i sustina la Sala Polivalenta, meciul tur al barajului de calificare cu Norvegia, scor 29-30, si au sanse reduse de a merge mai departe. Deznodamantul se da sambata viitoare la Stavanger.

DEZAMAGIRE. Selectionerul Romaniei, Lucian Rasnita, a declarat la sfarsitul partidei ca diferenta pe teren a facut-o experienta mai mare a echipei scandinave. "Este pacat ca am pierdut. Desi nu au impresionat la capitolul artistic, norvegienii au jucat pragmatic", a subliniat Rasnita, care a apreciat totusi jocul bun al romanilor si faptul ca lotul se incheaga de la meci la meci. De partea cealalta, selectionerul Norvegiei, Gunnar Pettersen, s-a considerat norocos. "A fost un meci greu, dar trebuie sa recunosc faptul ca am avut noroc. Romania ne putea invinge la patru-cinci goluri", a declarat Pettersen.

JURCA VREA "RAZBOI"
Interul dreapta al Romaniei, Rares Jurca, a fost considerat unul dintre cei mai buni jucatori de pe teren, el marcand sapte goluri si fiind unul dintre cei care au tinut moralul echipei. "Erorile ne-au costat si am pierdut la un gol. Multumim publicului pentru sustinere. In retur vad o lupta si mai mare ca aici, un razboi cu vikingii. Nu ne dam batuti, mai ales ca am vazut de ce sunt in stare. Norvegienii au spus ca joaca mai bine in deplasare, iar asta inseamna ca vom invinge noi acolo", a spus jucatorul remarcat si de selectionerul norvegian Pettersen. Cel mai bun marcator al romanilor a fost Laurentiu Toma, cu 11 reusite, fiind urmat de Jurca (7) si de Eremia Paraianu (5).

GATU ESTE SCEPTIC
Dupa ce sambata a mers in cantonamentul nationalei de handbal pentru a-i incuraja pe jucatorii lui Lucian Rasnita, presedintele FRH, Cristian Gatu, a fost dezamagit de rezultatul de la Sala Polivalenta. "Le-am spus ca este o ultima sansa de a ajunge la Mondiale pentru multi dintre ei si ca nu trebuie sa se teama", a spus federalul inaintea partidei. La final, acesta a apreciat ca meciul a fost pierdut din cauza inconstantei in joc a "tricolorilor". "Baietii au jucat bine, dar inconstant, iar asta ne-a costat. In retur va fi foarte greu, dar cate sanse mai avem trebuie sa ni le jucam si sa luptam pentru ele", a declarat Gatu, mai mult pentru a nu-i demoraliza pe membrii lotului.

×
Subiecte în articol: sport