Naţionala de handbal feminin a României a învins reprezentativa similară a Kazahstanului, cu scorul de 31-19 (13-10), în meciul de debut din cadrul grupei A, la Jocurile Olimpice de la Beijing.
Naţionala de handbal feminin a României a învins reprezentativa similară a Kazahstanului, cu scorul de 31-19 (13-10), în meciul de debut din cadrul grupei A, la Jocurile Olimpice de la Beijing.
România a început în forţă, cu două goluri din primele două acţiuni, fiind îmbucurătoare titularizarea extremei Ardean Elisei, după o entorsă suferită zilele trecute, dar şi surpriza pregătită în primul "7", folosirea mezinei lotului, Cristina Neagu. Defensiva a funcţionat la cote maxime, astfel că adversarele au pierdut numeroase mingi, favorizând lansări precise pe contraatac ale portarului Huţupan Dinu pentru jucătoarele tricolore. Kazahstan a marcat primul gol abia în minutul 8 (3-1), având un bilanţ de şapte mingi pierdute până atunci. La mijlocul reprizei, Carmen Amariei a fost eliminată pentru a doua oară, câte 2 minute, accidentându-se uşor la o repliere pe un contraatac advers. În faza ofensivă au mers bine angajările la pivotul Stanca, ce a reuşit să marcheze nestingherită sau a scos aruncări de la 7 metri. Cu 10 minute înaintea pauzei, tabela arăta scorul 10-5, dar apoi România a redus turaţia şi Kazahstan s-a apropiat la trei goluri (11-8, min. 24). La pauză: 13-10.
Nici la reluare ritmul nu s-a schimbat, "kazacele" reuşind să se apropie la doar un gol, 13-12 (min. 33). Tricolorele au forţat însă, reuşind să marcheze de trei ori consecutiv şi trecând astfel peste sincopa din debutul reprizei secunde. După 18-13 (min. 39), echipa antrenată de Gheorghe Tadici şi Dumitru Muşi a trecut printr-un moment tensionat, căpitanul Valeria Beşe fiind eliminată direct cu cartonaş roşu, pentru un fault dur asupra adversarei Yakovleva (min. 43). Decizia arbitrilor brazilieni Menezes-Pinto a fost acoperită regulamentar, însă România va avea de suferit în meciul următor, neavând dreptul s-o folosească pe Beşe.
Partida a continuat totuşi cu tricolorele la timonă, interii Meiroşu şi Amariei relansând jocul României, susţinute bine din poartă de Luminiţa Huţupan Dinu (24-16, min. 53). Scorul final, 31-19, nu a lăsat loc de interpretări în privinţa diferenţei de valoare dintre cele două formaţii, însă jocul României nu a fost îndeajuns de sigur pe tot parcursul, în perspectiva confruntărilor viitoare din grupa A, mult mai dificile decât cea cu adversara din partida de debut.
Marcatoarele echipei României au fost: Ardean Elisei 6, Neagu, Stanca şi Amariei, câte 4, Nechita-Olteanu, Lecuşanu, şi Maier câte 3, Brădeanu şi Meiroşu, câte 2.Din tabăra Kazahstanului s-a remarcat Ajiderskaya, cu 10 goluri.
Programul naţionalei României în continuare este următorul: cu China (11 august, ora 14.00), cu Franţa (13 august, ora 5.25), cu Angola (15 august, ora 10.30) şi cu Norvegia (17 august, ora 8.40).În grupa B evoluează echipele Rusiei, Germaniei, Ungariei, Coreea de Sud, Suedia şi Brazilia.
Alte rezultate ale primei zile: Franţa-Angola 32-31 (grupa A) şi Ungaria-Suedia 30-24 (grupa B).
Primele patru clasate se vor califica în sferturile de finală.
- Mediafax
Citește pe Antena3.ro