x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Handbal: Steaua norocoasă

Handbal: Steaua norocoasă

de Vlad Ionescu    |    24 Feb 2010   •   00:00

Echipele masculine Steaua, CSU Suceava şi Ştiinţa Bacău şi-au aflat ieri adversarele din sferturile de finală ale cupelor europene, toate având şanse de calificare în careul de aşi.



În Cupa Cupelor, Steaua a avut şansă şi a scăpat de echipe precum San Antonio (Spania) sau Gummersbach (Germania), urmând să întâlnească pe HC Kolubara, vicecampioana Serbiei. Chiar dacă handbalul ex-iugoslav este mai bine cotat decât cel românesc, HC Kolubara, care nu a depăşit niciodată turul trei în cupele europene, nu ar trebui să reprezinte un obstacol de netrecut pentru stelişti. Meciul-tur se va disputa la 27/28 martie, pe terenul "roş-albaştrilor", iar returul după o săptămână, în Serbia. Obiectivul Stelei în acest sezon este calificarea în finală.

AFACERE ROMÂNEASCĂ
În Challenge Cup, CSU Suceava, finalista ediţiei precedente, va întâlni pe RD Slovan (Slovenia), în timp ce Ştiinţa Bacău o va avea adversară pe Sporting Club de Portugal. Ambele noastre echipe vor disputa prima manşă în deplasare. Această competiţie a devenit de câţiva ani o afacere românească, ultimele patru trofee fiind câştigate de Steaua, în 2006, şi de UCM Reşiţa (2007, 2008 şi 2009).

×
Subiecte în articol: sport