x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport HCM Constanţa - Veszprem în optimile Ligii Campionilor

HCM Constanţa - Veszprem în optimile Ligii Campionilor

09 Mar 2010   •   00:00

Campioana României la handbal masculin, HCM Constanţa, va întâlni echipa ungară MKB Veszprem în optimile de finală ale Ligii Campionilor, s-a stabilit la tragerea la sorţi care a avut loc marţi, la Viena.

MKB Veszprem este campioana Ungariei, la care a jucat şi fostul pivot Marian Cozma. În sezonul trecut, Veszprem a atins faza semifinalelor Ligii Campionilor. Meciul tur se va juca la Buzău, între 24-28 martie, iar cel retur în deplasare, între 31 martie şi 3 aprilie.

Directorul executiv al HCM Constanţa, Ali Nurhan, a declarat că Veszprem era cel mai accesibil adversar posibil pentru această fază a Ligii Campionilor. "Este destul de bine, la nivelul la care a ajuns HCM nu mai ai ce să alegi, ce să culegi. Sentimental sunt bucuros că vom putea evolua împotriva echipei unde a jucat prietenul nostru drag Marian Cozma, sper ca cel mai bun să învingă", a declarat Nurhan.

"Cred că avem şanse 50 la sută, însă va fi puţin mai greu pentru că vom avea primul meci acasă, ia calificarea se va juca în deplasare. Se întâlnesc două echipe care sunt cam la acelaşi nivel, dar Veszprem are mai multă experienţă. Cred că ambele partide vor fi speciale pentru că acolo a jucat şi Marian Cozma. Vom juca şi pentru el, aşa cum şi Vezsprem va juca pentru el", a declarat şi portarul Mihai Popescu.

×
Subiecte în articol: redactie