Fostul internaţional Helmut Duckadam a fost internat la o clinică din Timişoara, după ce a acuzat dureri la mâna dreaptă, probleme de care suferă încă de când apăra poarta Stelei.
"Mi s-a umflat mâna dreaptă, vechea mea problemă, de care am mai fost operat de două ori. Am fost nevoit să merg la spital şi miercuri m-am internat la Pădurea Verde, în Timişoara, mi s-a pus un stent şi sâmbătă am venit acasă. Operaţiile acestea merg repede. Acum sunt acasă la Semlac şi sper să fie bine. Am şi acum mâna umflată dar sper să-mi revin. Mai am de făcut câteva investigaţii şi apoi vom vedea", a explicat Duckadam pentru Mediafax.
Duckadam a mai fost operat la mâna dreaptă în 1986 şi 1998.
Citește pe Antena3.ro