x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Hizo l--a trimis pe Stefan spre "B"

Hizo l--a trimis pe Stefan spre "B"

31 Mai 2004   •   00:00

Desi avea nevoie de un rezultat bun in fata Rapidului pentru a spera in continuare la ramanerea in Divizia A, Ceahlaul nu a fost in stare sa-si creeze nici macar o ocazie periculoasa in Giulesti.

IONUT PADURARU

Fara presedintele Gheorghe Stefan, care nu si-a insotit echipa la Bucuresti dupa suspendarea de doi ani primita din partea LPF, Ceahlaul nu a mai dat dovada de agresivitatea proverbiala din anii trecuti si a fost o prada usoara pentru un Rapid ramas fara nici un obiectiv in acest sezon.

DOMINARE. Giulestenii au tinut neaparat sa isi multumeasca suporterii la ultima reprezentatie pe teren propriu in acest sezon. Ei au dominat categoric prima repriza, dar au reusit sa fructifice o singura ocazie, prin Maldarasanu. Rapid se putea distanta decisiv la inceputul partii secunde, cand Sabin Ilie a nimerit de doua ori bara. Oaspetii au incercat sa forteze doar spre final, dar nu au putut sa-si treaca in cont nici o ocazie notabila, desi au jucat cu un om in plus din minutul 83.

NEMULTUMIRE. Dupa meci, antrenorul Ceahlaului, Marius Lacatus, si-a exprimat nemultumirea in legatura cu jocul prestat de elevii sai. "Meciul era unul vital pentru evitarea retrogradarii, dar nu am reusit sa scoatem un rezultat bun. Atitudinea jucatorilor mei a lasat de dorit, inexplicabil pentru situatia noastra. Un jucator poate avea zile bune si zile proaste, dar din punct de vedere al dorintei trebuie sa joace intotdeauna la maximum. Or, dupa cum s-a jucat astazi, in multe momente Rapidul parea echipa amenintata cu retrogradarea", a spus Lacatus. Pentru a nu ajunge in Divizia B, nemtenii trebuie sa invinga joi, in ultima etapa, pe Dinamo, sperand, in acelasi timp, ca Bacaul sa nu se impuna la Galati.

"Avem putine sanse sa ne salvam, dar trebuie sa ni le jucam. Va fi greu sa invingem etapa viitoare pe Dinamo, dar minuni s-au mai vazut"
Marius Lacatus, antrenor principal Ceahlaul

"Ne pare rau ca Ceahlaul este in aceasta situatie, dar noi ne-am jucat sansele corect. Am mai avut ocazii si puteam sa castigam mai detasat"
Cezar Zamfir, antrenor secund Rapid
×
Subiecte în articol: sport