x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Iar e Napoli antrenor

Iar e Napoli antrenor

27 Feb 2004   •   00:00

Dupa ce miercuri seara se intelesese cu Dinel Staicu, Marius Lacatus a demisionat ieri-dimineata. In locul lui a fost pus italianul Napoli, care fusese demis marti. In acte insa, ca "principal" va figura Silviu Lung.

La Craiova s-a mai doborat un record. Marius Lacatus a fost numit antrenor miercuri seara, dar dupa opt ore a fost nevoit sa demisioneze din cauza atitudinii ostile a suporterilor, care l-au bruscat la iesirea din sediul clubului. Patronul Dinel Staicu l-a acceptat pana la urma pe Nicolo Napoli ca antrenor al Universitatii. Dar numai ca "secund", "principal" in acte fiind Silviu Lung.

Oltenia continua sa fie un taram plin de neliniste. Dupa ce s-a inteles cu patronul Dinel Staicu pentru un contract pe doi ani si jumatate, Marius Lacatus a fost nevoit pana la urma sa renunte la conducerea tehnica a formatiei din Banie.

Motiv

Atitudinea ostila a suporterilor l-a determinat pe fostul jucator al Stelei sa-si prezinte demisia dupa numai opt ore. Miercuri seara, cand a fost prezent la sediul clubului din Banie, Lacatus a avut de infruntat furia suporterilor Universitatii, care l-au imbrancit si l-au injurat. Fostul antrenor al Brasovului a fost urcat in masina noului presedinte al clubului oltean, Pavel Badea, care a fost zdruncinata de suporterii furiosi.

Compromis

Fanii au sustinut ca accepta ca echipa sa joace in Divizia B sau sa fie pregatita de patronul Dinel Staicu, numai sa nu fie antrenata de Marius Lacatus, considerat un simbol al formatiei Steaua.

Conflict

Nemultumiti de numele antrenorului numit miercuri seara, cativa ultrasi au patruns in sediul clubului pentru a-i cere socoteala patronului Dinel Staicu. Au dat insa peste fratele acestuia, Mugurel, care impreuna cu cativa prieteni, i-a pus la punct pe suporterii revolutionari. Cinci dintre acestia si-au incheiat seara la spital in urma loviturilor primite pe holurile clubului. Patronul Dinel Staicu a respins acuzatiile suporterilor, care au spus ca el ar fi dirijat bataia din sediul clubului. "Ii voi da in judecata daca isi vor mentine acuzatiile. De acum inainte, galeria nu va mai exista pentru echipa. Voi organiza alte structuri. La Craiova exista un clan de 50 de suporteri care vor sa taie si sa spanzure, iar daca nu faci ca ei esti linsat", a spus Staicu.

Interdictie

Patronul Universitatii considera ca vinovat pentru toate cele intamplate la Craiova este fostul presedinte, Adrian Mititelu, care are foarte multi prieteni in randul liderilor galeriei. "Asta este nebunia care ne caracterizeaza! Mititelu este principalul vinovat. El se afla in spatele acestei galerii exotice, care nu reprezinta suporterii Universitatii. Suporterii sunt manipulati, iar Mititelu este omul din spatele lor!", este pozitia lui Staicu.

Revenire

Ieri-dimineata, presedintele Pavel Badea a luat decizia de a-l readuce pe Nicolo Napoli pe banca Universitatii. Italianul va avea responsabilitatea rezultatelor, chiar daca va fi oficial doar "secundul" lui Silviu Lung, care va ocupa oficial postul de antrenor principal. Aceasta solutie a fost aleasa dupa ce FRF a anuntat ca Napoli nu poate ocupa postul de antrenor principal al unei echipe din Divizia A.
( MARIO MORCOV, VICENTIU NEAGOE)


Galeria l-a cerut pe Gica Hagi

Dupa ce Lacatus a semnat cu Universitatea, fanii au discutat cu patronul Dinel Staicu, caruia i-au cerut sa aduca un antrenor care sa fie legat de trecutul Craiovei. "Decat sa vina Lacatus, care ne-a injurat de atatea ori, mai bine stai matale pe banca. Pune-l pe Aurica Beldeanu, pe Emil Sandoi sau pe oricine altcineva, numai pe tiganul asta nu. De ce nu il convingi pe Hagi sa vina la noi?", au rabufnit suporterii. Staicu s-a aparat spunand ca liderul "Generatiei de Aur" l-a refuzat, fanii promitand ca il vor suna pe "Rege" pentru a-l convinge sa vina la Craiova.


Dinel Staicu isi face propria galerie

Dinel Staicu a anuntat ca isi va face propria galerie. "La peluza "Cristi Neamtu" vor avea intrare libera pensionarii pe baza buletinului si a cuponului de pensie. Trebuia sa fac ceva si pentru adevaratii suporteri, care sunt vechi si nu au bani. La peluza Nord, opusa celei cu tabela de marcaj, voi face propria galerie cu muncitorii mei, ca tot ii platesc, dar si cu cativa studenti care au nevoie de bani! Pot sa le cumpar tobe, portavoce si alte lucruri necesare! Pe cei care au facut scandal nu o sa-i mai finantez niciodata", a promis Dinel Staicu.


"Nu voi renega Steaua!"

Pentru Marius Lacatus, cele cateva ore in care a fost antrenor al Universitatii Craiova au reprezentat o experienta nefericita. "Nu ma asteptam la un asemenea tratament din partea unor asa-zisi membri ai galeriei craiovene, pentru ca altfel nu stiu cum sa-i numesc. Mi s-a cerut sa reneg Steaua, dar eu nu voi face niciodata acest lucru pentru ca aceasta echipa va ramane toata viata in sufletul meu", a spus "Fiara". Intrebat daca s-a temut sa vina antrenor la echipa din Banie, Lacatusa raspuns: "Daca mi-ar fi fost frica nu m-as fi dus sa preiau Craiova cu doua saptamani inainte de inceperea returului". (Paul Andone)


Staicu zice ca l-au batut suporterii

"Cand am iesit din club, am avut surpriza sa vad ca ne asteptau 50 de suporteri. Nu erau acolo sa ne aplaude, ci sa il injure pe Lacatus. Am crezut ca vom culege ropote de aplauze si cand colo cei prezenti au inceput sa injure, sa scuipe. Ei au plecat la restaurant sa sarbatoreasca, iar eu am ramas sa ma cert cu galeria. Nu aveam insa cu cine sa vorbesc pentru ca toti erau beti. Miroseau a alcool. A fost un adevarat circ. Mi-au taiat geaca de piele, m-au calcat pe picioare si m-au lovit in genunchi ", a declarat Staicu, care ieri a aparut la sediul clubului cu un ochi vanat si cu un plasture la una dintre arcade.

×