Se anunta vremuri grele pentru Real Madrid. Eliminarea din Liga Campionilor si ultimul esec din campionat, 0-3 acasa cu Osasuna, nu le-au cazut prea bine nici conducerii âgalacticilor", nici suporterilor.
Astfel ca jucatorii au fost âpedepsiti" cu doua zile de cantonament departe de ochii lumii. Insotiti de antrenorul Carlos Queiroz, âalibi" au plecat ieri dupa-amiaza spre localitatea La Manga, un paradis turistic al Spaniei, unde vor ramane pana maine seara. Fotbalistii vor locui intr-un hotel de cinci stele, Hyatt Regency, si se vor avea la dispozitie absolut toate facilitatile. Totul pentru a trece cat mai repede de perioada de criza.IZOLARE. Nu se stie inca daca ideea izolarii a apartinut tehnicianului portughez, directorului Jorge Valdano sau presedintelui Florentino Perez. Cert este ca madrilenii sunt constienti ca in urmatoarele partide cu Atletico Madrid si cu Barcelona isi joaca ultima sansa la titlu. Nu toti jucatorii au acceptat insa fara comentarii decizia conducerii. âDaca vor sa intram in cantonament cu trei zile inainte de meci, foarte bine. Dar sa ne intrebe si pe noi ce parere avem", a protestat Roberto Carlos. De altfel, atmosfera din sanul echipei nu este tocmai una de prietenie. Multi dintre elevii lui Carlos Queiroz sunt cu nervii la pamant. Atat de rau incat, in timpul antrenamentului de marti, Raul si Salgado au fost la un pas sa se ia la bataie.
CURVE SI BANI. Bannere provocatoare, insulte si amenintari. Pe un asemenea fond au fost nevoiti madrilenii sa-si desfasoare sedinta de pregatire de marti. Mai mult decat nemultumiti, fanii au expus la centrul de antrenament de la Las Rozas un imens banner de vreo 30 de metri pe care scria cu litere de-o schioapa: âPentru voi curve si bani, pentru noi indignare si lacrimi". In plus, asupra fotbalistilor s-a abatut o ploaie de cuvinte jignitoare, printre care cele mai blande au fost ânesimtiti" si âmercenar".
Delia Gomoescu
Iubita lui Ronaldo, vedeta Playboy
Ghinionist pe teren in ultima perioada, Ronaldo sta mult mai bine in viata privata. Una dintre ultimele sale cuceriri, prezentatoarea tv Livia Lemos, a fost protagonista unui pictorial in editia braziliana a revistei Playboy. Sub titlul âFenomenul fenomenului", publicatia o prezinta in 18 pagini pe frumoasa blonda in varsta de 20 de ani. Despre Ronaldo, Playboy scrie: âViata sa este un vis. Joaca alaturi de Zidane, Beckham si Roberto Carlos, iar in timpul liber se relaxeaza urmarind curbele periculoase ale Liviei". Dupa ultimele evolutii ale Realului, se pare ca o parte din visul brazilianului s-a transformat in cosmar.
âAmanta" lui Beckham a fost prostituata
Cotidianul Daily Mirror scrie ca manechinul Sarah Marbeck, care a afirmat ca a avut o relatie cu David Beckham, a fost prostituata. Seful unei agentii pentru fetele de escorta, Graeme Edwards, a afirmat ca Sarah a lucrat pentru el la Sydney. âNu era una dintre cele mai atractive femei, dar avea sarm. Tariful ei era de 400 de dolari pe ora", sustine Edwards. âE posibil ca ea sa fi participat la o petrecere la care a fost si Beckham, insa nu pot preciza daca a avut o aventura cu el. A discutat cu mine tot timpul despre alti clienti. Avea clienti faimosi, dar nu a mentionat niciodata numele lui Beckham."