Presedintele Federatiei Romane de Tenis, fostul numarul 1 mondial Ilie Nastase, a revenit recent din Germania, de la Hanovra, acolo unde, timp de doua zile, a participat la filmarile peliculei germane "Luni vin ferestrele".
Premiera filmului va avea loc vineri, la Festivalul International de la Berlin. TENISMAN. "Am fost contactat de cineva din Germania, un fost arbitru de tenis, pe care il cunosteam din urma cu multi ani. El mi-a propus sa joc. M-am acomodat rapid cu personajul, pentru ca interpretez rolul unui jucator de tenis de care o doamna se indragosteste sau crede ca se indragosteste. Va trebui sa mai filmam cateva zile, incepand cu 19 februarie. Nu pot ajunge insa la premiera, pentru ca la sfarsitul saptamanii este meciul din Cupa Davis, din California, cu americanii", a dezvaluit Ilie Nastase. SCENARIU. Filmul german in care va aparea presedintele FR de Tenis este bazat pe povestea unei femei, Nina, aflata aparent la un bun inceput de drum. Un nou oras, o noua casa, ar putea fi un moment fericit din viata ei si a micii sale familii. Dar Nina se simte straina in camerele pe jumatate goale si viseaza sa plece. Isi paraseste familia. Asa ajunge sa cunoasca un tenisman, adica pe Ilie Nastase. Acesta se alatura, astfel, unei liste de fosti mari campioni care au jucat in filme, alaturi de Pele, Maradona, Yannick Noah sau Bjorn Borg.
AMERICANII SUNT FAVORITI
|
In vederea intalnirii cu SUA, din primul tur al grupei mondiale a Cupei Davis, programata vineri, sambata si duminica, in oraselul californian La Jolla, Ilie Nastase este rezervat. "Americanii ii au in special pe Roddick si pe fratii gemeni Bryan, dar cred ca putem obtine ceva la James Blake. In mod normal, ei pleaca favoriti, dar am in-credere in experienta acumulata de Andrei Pavel, de exemplu, in acest gen de confuntari. Va fi foarte important si cine va juca la dublu, pentru ca in Cupa Davis punctul acela poate fi decisiv", a declarat presedintele FR de Tenis. In lipsa lui Gabriel Trifu, una dintre variantele cu cea mai mare sansa de concretizare este titularizarea lui Horia Tecau. Acesta ar urma sa joace, in mod normal, alaturi de Andrei Pavel, insa, in functie de calculele care urmeaza primei zile, "Cneazul" ar putea fi odihnit.
|
Citește pe Antena3.ro