x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info

Info

23 Aug 2007   •   00:00

POLI ŞTIINŢA. Suporterii echipei Poli Ştiinţa Timişoara străng semnături la nivel de ţară pentru a opri proiectul de lege iniţiat de preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, privind stoparea violenţei pe stadioane. "Inţelegem că se fac demersuri la UEFA şi FIFA pentru incetarea problemelor invocate de domnul Dragomir, dar in Romănia nu s-a sărit calul. Avem nevoie de 100.000 de semnături şi ii rugăm pe cei care vor veni la stadion să completeze tabelele respective", a declarat liderul galeriei timişorene, Alin Boldura.

RUGBY. Managerul echipei naţionale de rugby a Romăniei, Robert Antonin (foto), a decis să scoată televizoarele din camerele jucătorilor din cantonamentul de la La Mongie, unde "stejarii" se pregătesc pentru Cupa Mondială programată intre 7 septembrie şi 20 octombrie in Franţa. "Am lăsat un singur televizor, intr-o cameră, pentru că vreau ca jucătorii să stea căt mai mult timp impreună. Trebuie să fim un grup unit, o echipă adevărată. Se pot uita impreună la televizor dacă vor dori acest lucru", a spus Antonin.

OŢELUL. Transferat de la "U" Cluj, "la pachet" cu Szekely, in schimbul a 50.000 de euro, Gabriel Giurgiu este aproape de a semna cu echipa Rubin Kazan, din prima ligă din Rusia. Dacă părţile se vor inţelege, Oţelul ar incasa 500.000 de dolari, iar jucătorul va primi un salariu stagional de 150.000 de dolari. Ieri, Giurgiu se afla in Rusia pentru a efectua vizita medicală.

Â

TENIS. Raluca Olaru şi Edina Gallovits sunt prezente pe tabloul principal la ultimul turneu de Grand Slem din circuitul mondial, US Open, care va debuta la inceputul săptămănii viitoare. In calificări mai sunt prezente Monica Niculescu, Anda Perianu şi Sorana Cărstea, in timp ce la masculin Andrei Pavel va intra tot in calificări. Turneul american este dotat cu premii in valoare de 19,6 milioane de dolari.

×
Subiecte în articol: sport