Oţelul - Mioveni - Stări diferite de spirit
După victoria obţinută in faţa Mioveniului, scor 3-1, antrenorul gazdelor, Petre Grigoraş, a redevenit optimist. "Moralul nostru nu era prea bun, dar acum sper ca acest succes să fie un inceput pentru o serie de rezultate pozitive", a spus Grig. De partea cealaltă, tehnicianul argeşenilor, Florin Marin, crede că "soarta jocului s-a decis in primele 25 de minute, cănd am primit trei goluri pe fondul unor erori foarte mari, individuale şi colective".
Â
Buzău - Urziceni - Oaspeţii s-au mulţumit cu remiza
După remiza albă, 0-0, consemnată in intălnirea Gloria Buzău şi Unirea Urziceni, antrenorul gazdelor, Ştefan Stoica, a declarat că nu este mulţumit de rezultat. El l-a remarcat pe fundaşul sărb Nikola Jozici, care a evoluat pentru prima oară intr-un meci oficial pentru buzoieni. "Gloria ne-a surprins. Am vrut să căştigăm, dar in sinea mea mă mulţumeam şi cu un punct", a spus antrenorul oaspeţilor, Dan Petrescu.
"U" Cluj - Bistriţa - Sabău: "Rezultat echitabil"
La capătul meciului de sub Feleac, terminat la egalitate, 2-2, antrenorul oaspeţilor, Neluţu Sabău, a opinat că rezultatul este just: "Prima repriză a aparţinut Universităţii, iar a doua a fost a noastră. Rezultatul este echitabil". Antrenorul clujenilor, Adrian Falub, a spus cu măhnire: "Am pierdut din nou două puncte in minutul 90. Asta este viaţa, mergem inainte! Despre arbitraj? Prefer să nu vorbesc despre oameni fără caracter!".
POLI IAŞI - DINAMO - Italian fericit in Dealul Copoului
La primul său meci pe banca tehnică a lui Dinamo, Walter Zenga a obţinut o victorie extrem de importantă, scor 5-2, pe terenul formaţiei Politehnica Iaşi. La pauză scorul a fost egal, 1-1, "roş-albii" inscriind prin Adrian Cristea (â3), iar gazdele prin Bălbă (â27). Dinamo s-a desprins in invingătoare in partea secundă, graţie reuşitelor lui Lucian Goian (â70) şi Dănciulescu (â72, â77, 83). Pentru ieşeni a redus din handicap Naidin (â92).
BCR Open Romănia - Victor Hănescu, in finală
Tenismanul Victor Hănescu a devenit ieri primul romăn care ajunge in finală la BCR Open, in cei 12 ani de existenţă a acestui turneu. El l-a invins in semifinale pe Gael Monfils (Franţa), scor 6-2, 6-3, şi il va intălni in ultimul act pe Gilles Simon (Franţa), care a dispus de Carlos Berlocq (Argentina) cu 6-7, 6-2, 6-3. La dublu au căştigat Oliver Marach (Austria) şi Michal Mertinak (Slovacia), 7-6, 7-6 in finală cu Martin Garcia şi Sebastian Prieto (Argentina).
TIMIŞOARA - VASLUI - Moldovenii, la primul eşec
Formaţia antrenată de Dorinel Munteanu a suferit in oraşul de pe Bega prima infrăngere din acest campionat, scor 1-2. Pentru invingători, ambele goluri au fost marcate de debutantul in Liga 1, Dejan Rusici, jucător abia transferat de Poli Ştiinţa. "Meritam un egal", a spus după meci tehnicianul vasluienilor. Antrenorul gazdelor, cehul Duşan Uhrin jr. a replicat: "Vasluiul nu merita nimic. Doar in ultimele cinci minute au incercat şi ei căte ceva".