Â
STEAUA. Suporterii roş-albaştrilor vor beneficia de 850 de bilete pentru meciul cu FC Sevilla, care va avea loc la 23 octombrie, pe stadionul Ramon Sanchez Pizjuan, in grupa H a Ligii Campionilor. Un număr de 500 de tichete vor fi văndute la stadionul Steaua, la o dată care va fi stabilită ulterior, iar restul de 350 vor fi comercializate la unul din punctele de vănzare ale clubului spaniol, in perioada 21-23 octombrie. Pentru acestea din urmă, doritorii se vor prezenta cu paşaportul sau cartea de identitate, pentru a demonstra că sunt romăni. Preţul unui bilet este de 50 de euro.
ANGLIA. Mijlocaşul echipei Chelsea, Frank Lampard a fost pus pe lista de transferuri, de serviciile sale interesăndu-se deja Milan, Juventus, Torino şi Real Madrid. Potrivit cotidianului spaniol AS, transferul lui Lampard, care la Chelsea este considerat un mercenar, ar costa 18 milioane de euro. Surse apropiate clubului englez spun că, după plecarea lui Jose Mourinho, Lampard a pierdut lupta pentru supremaţie in vestiar in favoarea lui John Terry.
SPANIA. FC Barcelona intenţionează să-l achiziţioneze de la Arsenal pe internaţionalul spaniol Cesc Fabregas, deşi acesta are contract cu gruparea londoneză pănă in 2014. "Dacă l-ar transfera pe Fabregas, FC Barcelona ar da o lovitură de moral celor de la Real Madrid. Preşedintele Realului, Ramon Calderon, nu poate permite să fie ridiculizat, după ce Fabregas a fost pe agenda sa electorală la alegeri", a notat cotidianul Marca.
ITALIA. Căştigător in acest an al Ligii Campionilor cu AC Milan, brazilianul Kaka se consideră favorit la obţinerea titlului de cel mai bun jucător din lume in anul 2007. Printre cei care il susţin pe Kaka se numără şi compatriotul acestuia, Ronaldinho, aflat şi el printre candidaţi. "Sper ca el să căştige, pentru tot ce a făcut in acest sezon", a declarat starul Barcelonei.
Â