x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info

Info

de Jurnalul National    |    30 Oct 2007   •   00:00

LIGA 1. Cea de-a 13-a etapă a inceput de azi cu partida dintre Gloria Buzău şi "U" Cluj, meci programat la ora 15:00, in direct, pe Telesport. Intălnirea este o adevărată luptă pentru supravieţuire, fiind vorba despre ocupantele ultimelor două poziţii ale clasamentului. Partida va fi arbitrată de Ionică Serea, acesta urmănd să fie secondat de asistenţii Cătălin Savu şi Bela Szoke.

Â

SPORTUL. Fundaşul Cristi Irimia a revenit la Sportul Studenţesc, echipă la care s-a lansat, semnănd un contract pe cinci ani cu formaţia din Regie. Fotbalistul s-a alăturat ieri lotului antrenat de Mihail Marian şi a declarat că vrea să revină cu Sportul in Liga 1. Irimia a evoluat ultima oară pentru gruparea ucraineană Dinamo Kiev, la care s-a transferat in 2005. In ţară, Irimia a mai jucat la Rapid şi la Dinamo.

Â

BUZaU. Accidentat la Bistriţa in minutul 50 al partidei cu Gloria (2-3), mijlocaşul buzoian Răzvan Ochiroşii va absenta aproximativ şase luni de pe gazon, fiind diagnosticat cu o ruptură a ligamentului colateral intern şi fiind suspect şi de o ruptură a ligamentului incrucişat. Fotbalistul aparţine de Steaua, grupare care l-a imprumutat timp de şase luni la Buzău pentru ca jucătorul să aibă căt mai multe meciuri in picioare. Teoretic, Ochiroşii ar trebui să revină in Ghencea in pauza de iarnă.

Â

TENIS. Tenismanul Andrei Pavel ocupă locul 82 ATP, cu 497 de puncte, acesta pierzănd zece poziţii faţă de ierarhia anterioară. Şi Victor Hănescu a coborăt patru locuri şi se află acum pe locul 90, cu 463 de puncte. Următorul romăn din acest clasament este Adrian Cruciat, clasat pe locul 242, cu 161 de puncte. Liderul mondial la zi rămăne elveţianul Roger Federer, care are 7.205 puncte, fiind urmat la mare distanţă de spaniolul Rafael Nadal (5.385) şi de sărbul Novak Djokovici (4.470).

×
Subiecte în articol: sport