x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info

Info

24 Sep 2006   •   00:00
GLORIA - Se platesc datoriile la stat
Conducerea gruparii bistritene a inceput sa isi plateasca datoriile la bugetul de stat, respectiv TVA-ul si impozitul pe salariile fotbalistilor, reprezentand restante din perioada 2003-2005. In luna august, clubul a achitat peste 160.000 de lei la Directia Generala a Finantelor Publice Bistrita-Nasaud, suma ce reprezinta putin peste 10% din datoria pe care o avea la sfarsitul anului trecut.

JIUL - Pleaca Flocea la Unirea Urziceni?
Surse din interiorul clubului de la Petrosani au declarat ca antrenorul Florin Marin a primit o oferta de a prelua Unirea Urziceni si ar putea parasi echipa dupa meciul cu Ceahlaul. In alta ordine de idei, jucatorii Adrian Ilie si Adrian Drida au fost exclusi din lot pe o perioada nedeterminata, pe motiv de indisciplina. Cei doi fotbalisti au fost sanctionati, pentru ca au pierdut noptile in oras, comportament care nu a fost tolerat de Florin Marin.

STEAUA - S-au vandut toate biletele pentru Lyon
Meciul de marti, Steaua - Olympique Lyon, din grupa E a Ligii Campionilor, se va disputa cu casa inchisa. Dupa ce 16.000 de bilete pentru aceasta intalnire au fost cumparate la pachet, joi au fost puse in vanzare tichete numai pentru partida cu Lyon. Dupa prima zi de comercializare se mai puteau gasi doar bilete la peluza a II-a, care s-au epuizat vineri seara.

ITALIA - Paul Codrea a fost operat
Mijlocasul echipei AC Siena, Paul Codrea (foto), a fost operat cu succes dupa ruptura de tendon suferita in meciul cu AC Torino, din etapa a treia din Serie A. Medicii au confirmat faptul ca internationalul roman va fi indisponibil 30 de zile, urmand astfel sa rateze meciul Romania - Belarus, programat pentru 7 octombrie la Bucuresti, in preliminariile CE 2008.

UCRAINA - Doar remiza pentru Dinamo Kiev
Dinamo Kiev, adversara Stelei in grupa E a Ligii Campionilor, a incheiat la egalitate, scor 1-1, in deplasare, cu Vorskla Poltava, in etapa a opta a campionatului Ucrainei. Singurul gol al formatiei antrenate de Anatoli Demianenko a fost marcat de Rincon in minutul 73 din penalty. Demianenko a folosit urmatoarea formula: Sovkovski - Markovici (’46 Milevski), Sablici, Rodrigo, Nesmasnii - Yussuf, Gavrancici - Gusev, Correa (’72 Belkevici), Rincon - Satkih.

BASCHET - Burlacu, transfer la campioana Estoniei
Baschetbalistul Catalin Burlacu a ajuns la un acord de transfer cu campioana Estoniei, Kalev Crano Tallin, cu care va semna un contract pe un sezon. Potrivit site-ului oficial al gruparii Asesoft Ploiesti, la care Burlacu a evoluat in ultimii trei ani, pivotul de 2,10 metri inaltime a mai avut oferte de la cluburi ca Grand Canaria si Valladolid, din prima liga spaniola.

×
Subiecte în articol: sport