FRF. Secretarul general al FRF, Adalbert Kassai (foto), a luat poziţie vizavi de declaraţia dată de fostul acţionar al lui Dinamo, Gigi Neţoiu, cum că preşedintele CA al grupării din Ştefan cel Mare, Nicolae Badea, a luat un milion de dolari de la Gigi Becali prin intermediul deputatului PSD Viorel Hrebenciuc. “Va fi sesizată Comisia de Disciplină a FRF”, a spus ieri Kassai. Suma în cauză ar fi reprezentat o recompensă după ce Dinamo a remizat cu CFR Cluj în sezonul trecut şi a ajutat-o pe Steaua să prindă locul doi.
GERMANIA. Criticat de presa germană, atacantul român al lui VfB Stuttgart, Ciprian Marica, este apărat de antrenorul său, Armin Veh. “Nu este o situaţie uşoară pentru el. Marica trebuie să muncească mult în spate. De aceea nu poate străluci în atac”, a declarat tehnicianul campioanei Germaniei. Cotidianul Bild a menţionat că Marica nu a reuşit să se impună încă în Bundesliga: “Ultimul lui gol datează din 27 noiembrie 2007”. Atacantul român reprezintă cel mai scump transfer din istoria lui Stuttgart, care l-a achiziţionat vara trecută de la Şahtior Doneţk cu 8,5 milioane de euro.
TENIS. Victor Hănescu a fost eliminat în turul doi al turneului de la Indian Wells, fiind învins în trei seturi, 4-6, 6-4, 6-3, de câtre spaniolul Fernando Verdasco. El a primit 20 de puncte ATP şi un cec de 9.900 de dolari.
BOX. Sorin Tănăsie, campion european la categoria cocoş, a fost implicat într-un incident care a avut loc în cartierul craiovean Brazda lui Novac, împotriva sa fiind depusă o plângere la Poliţie pentru lovire. La rândul său, boxerul susţine că nu a făcut decât să-şi apere prietena care fusese acostată de trei tineri, el fiind de fapt cel agresat.
“M-au lovit cu pumnul. Unul din ei a scos o ţeavă de eşapament şi a început să dea.” Tânărul care a depus reclamaţia s-a ales cu leziuni, însă nu a necesitat internarea. În decembrie 2007, Tănăsie a mai fost cercetat pentru distrugere şi port ilegal de cuţit.
BEIJING. Comitetul Olimpic German a dezvăluit că mai mulţi sportivi de top se gândesc să nu participle la Olimpiada de la Beijing, din cauza violenţelor din Tibet. “Îi înţeleg, dar voi discuta cu fiecare în parte. E mai bine să participe, decât să rămână pe dinafară. Cu cât situaţia e mai critică, cu atât e mai important să dai un semn de pace”, a declarat Thomas Bach, preşedintele acestui for. Nici Uniunea Europeană nu agreează idea unui boicot, pe care îl consideră “foarte dăunător sportului”.
ATLETISM. Nicoleta Grasu a câştigat proba de disc din cadrul Cupei Europei la aruncări lungi, competiţie care a avut loc la Split (Croaţia). Ea a întins ruleta la 60,25 metri, fiind singura sportivă care a reuşit să treacă de graniţa de 60 de metri. La aruncarea suliţei, Felicia Moldovan a ocupat locul al doilea, cu 59,33 metri. La tineret, Ionela Vartolomei a fost a doua la disc, cu 52,23 metri, pe aceeaşi poziţie clasându-se şi Maria Negoiţă la suliţă, cu 54,62 m.