x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info

Info

24 Aug 2008   •   00:00

24 august 2008:Partida de vineri, de la Mediaş, s-a încheiat cu o remiză albă, acest lucru fiind cauzat în principal de "centralul" craiovean Sebastian Colţescu. Acesta a închis ochii la două faulturi clare comise în careu



POLI IAŞI – FARUL: Moldoveni învinşi de nocturnă!
Ultimul meci al zilei de sîmbătă, din Dealul Copoului, nu s-a mai disputat. Arbitrul Istavan Kovacs a decis ca partida să nu se dispute din cauza problemelor la instalaţia de nocturnă a Stadionului Emil Alexandrescu, care a cedat exact în momentul intrării jucătorilor la încălzire. Meciul era programat iniţial de la ora 20:00, iar arbitrul Kovacs a decis după 32 de minute de aşteptare pe teren ca jucătorii să intre la vestiare şi a fluierat sfîrşitul. După alte 13 minute, deşi nocturna se aprinsese parţial, de la staţia de amplificare s-a anunţat că partida nu va mai avea loc, iar victoria va reveni oaspeţilor cu 3-0, la "masa verde".


CRAIOVA – OŢELUL:Oltenii continuă urcuşul spre top
După remiza onorantă de la Cluj, Universitatea a reuşit o victorie extrem de preţioasă, 1-0 la Craiova, împotriva revelaţiei actualului sezon, Oţelul Galaţi. Eroul oltenilor a fost tînărul stoper Valerică Găman, care a reluat precis cu capul după un corner executat de Gângioveanu. În minutul 2 al partidei, atacantul Craiovei, australianul Michael Baird, s-a accidentat, fiind înlocuit cinci minute mai tîrziu.


GLORIA – STEAUA:Salvaţi de "motanul" golgeter
În ultimul meci înaintea returului de miercuri, din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, din Ghencea, cu Galatasaray, Steaua nu a reuşit decît o remiză la Bistriţa, 2-2. Antrenorul Marius Lăcătuş a folosit o formulă experimentală, lipsită de mulţi titulari, accidentaţi sau menajaţi pentru jocul de miercuri. Bogdan Stancu a reuşit o "dublă", care a salvat Steaua de la înfrîngere. În prima etapă a campionatului turc, Galatasaray a învins, pe teren propriu, cu 4-1, pe Denizlispor, prin golurile marcate de Kewell (’36), Hakan Balta (’76), Ozbek (’84) şi Lincoln (’90).


GAZ METAN – BRAŞOV: Colţescu n-a dat trei penalty-uri
Partida de vineri, de la Mediaş, s-a încheiat cu o remiză albă, acest lucru fiind cauzat în principal de "centralul" craiovean Sebastian Colţescu. Acesta a închis ochii la două faulturi clare comise în careu asupra lui Boaru (’26) şi Hoban (’38), pentru ca în repriza secundă să nu observe un henţ făcut de Ilyeş în suprafaţa de pedeapsă. "Am fost furaţi în ultimul hal şi vom face memoriu la CCA", a declarat la final preşedintele Gazului, Corin Cindrea.


CFR CLUJ:Joacă în Ligă pe stadionul propriu
Preşedintele Clubului CFR, Iuliu Mureşan, a declarat vineri după vizita comisiei UEFA la Stadionul "Dr. Constantin Rădulescu", că a primit asigurări că echipa sa va disputa meciurile din grupele Ligii Campionilor pe arena proprie: "Opinia celor care au fost aici este că totul se încadrează în cerinţe. N-am avut emoţii, deoarece ştiam cît am progresat".


STEAUA: Pedriel ajunge luni în România
Ultima achiziţie a "militarilor", atacantul bolivian Ricardo Suarez Pedriel, se va alătura lotului pregătit de Marius Lăcătuş în cursul zilei de mîine. După ce s-a dus în Peru pentru a-şi lua viză de România de la ambasadă, fotbalistul a plecat aseară către Olanda, de unde va avea zborul către Bucureşti. "Cui nu i-ar plăcea să joace în Europa şi în Champions League? Nu ştiu prea multe despre noua mea echipă, dar voi afla pe parcurs", a spus Pedriel.


HANDBAL:HCM învinge cu un portar de împrumut
Echipa de handbal masculin HCM Constanţa a învins vineri cu scorul de 32-23 (18-10) campioana Bulgariei, Lokomotiv Metaleks Bild Varna, în primul meci din cadrul Cupei Mării Negre, ce se desfăşoară în perioada 22-24 august în Sala Sporturilor din Constanţa. Œntîlnirea a fost dominată autoritar de trupa pregătită de Vasile Stîngă, tehnicianul rulînd tot lotul. Pentru HCM nu au putut evolua în această partidă portarii Rudi Stănescu, Mihai Opescu şi Zoltan Majeri, oficialii împrumutîndu-l de la Neptun Constanţa pe Mihai Stere.


"POLI" TIMIŞOARA:Îi vor pe Emil Dică şi Nicolae Grigore
Formaţia din Banat este interesată de transferarea pe malul Begăi a doi fotbalişti giuleşteni, respectiv Emil Dică şi Nicolae Grigore. Timişorenii le-au oferit rapidiştilor varianta achiziţionării celor doi contra celor 50% din drepturile federative asupra lui Ştefan Grigorie, deţinut în coproprietate de cele două cluburi. "Este doar o propunere, absolut inacceptabilă, pe care am şi refuzat-o. Nu ne interesează cele 50 de procente din afacerea Grigorie", a spus Zotta.


TENIS: Duel între două românce
Jucătoarea de tenis Raluca-Ioana Olaru s-a calificat pe tabloul principal al ultimului turneu de Grand Şlem al anului, US Open, după ce a învins-o în turul al treilea al calificărilor pe portugheza Michelle Larcher De Brito, urmînd să întîlnească în primul tur o altă româncă, Edina Gallovits. Raluca Ioana Olaru s-a impus în faţa lusitanei în două seturi, 6-2, 6-3.

×
Subiecte în articol: sport