x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info

Info

26 Aug 2008   •   00:00

MEMORIU. Preşedintele clubului Poli Iaşi, Sorin Boca, a depus ieri un memoriu la Comisia de Disciplină a FRF, prin care a solicitat ca partida cu Farul să fie reprogramată, după ce meciul nu s-a disputat din cauza unor probleme la instalaţia de nocturnă.



MEMORIU. Preşedintele clubului Poli Iaşi, Sorin Boca, a depus ieri un memoriu la Comisia de Disciplină a FRF, prin care a solicitat ca partida cu Farul să fie reprogramată, după ce meciul nu s-a disputat din cauza unor probleme la instalaţia de nocturnă. “Contestăm decizia arbitrului Istvan Kovacs, care a fluierat sfîrşitul meciului după 30 de minute, deşi trebuia să aştepte 60 de minute ca să aprindem nocturna. Am cerut Comisiei de Disciplină ca meciul cu Farul să fie reprogramat. E clar că regulamentele sînt de partea noastră. Mai mulţi oameni de fotbal, inclusiv oficiali ai CCA şi ai Ligii, ne-au dat dreptate”, a declarat Sorin Boca.

TROFEE. Inter Milano a cîştigat Supercupa Italiei, primul trofeu al sezonului. “Nerazzurrii” au învins cu 8-7, după executarea loviturilor de departajare, pe AS Roma. La finalul celor 90 de minute şi al prelungirilor, scorul a fost egal, 2-2. Cristi Chivu nu a făcut parte din lotul lui Inter, el nefiind refăcut după operaţia la umărul stîng. La rîndul său, Real Madrid a cucerit Supercupa Spaniei în urma victoriei cu 4-2 din manşa secundă cu Valencia. În tur, madrilenii pierduseră cu 3-2.

SANCŢIUNI. Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, a declarat ieri că centralul Sebastian Colţescu şi asistentul Costin Florescu vor fi opriţi de la delegări pînă la finalul turului, în urma greşelilor comise la meciul Gaz Metan Mediaş – FC Braşov, scor 0-0. “Din păcate, Colţescu şi Florescu nu vor mai fi delegaţi la meciuri pînă la sfîşitul turului. Urmează ca după analiza integrală a jocului să luăm măsurile care se cuvin pentru o asemenea prestaţie”, a spus Constantin.

Conducerea Gaz Metan Mediaş a reproşat brigăzii de arbitri care a condus meciul cu FC Braşov două penalty-uri, două cartonaşe roşii neacordate adversarilor şi două ofsaiduri dictate eronat.

FC VASLUI - Porumboiu exultă
Deşi şi-a propus să nu mai vorbească cu presa din cauza modului în care şi-a distrus de unul singur imaginea publică după ce a participat la numeroase scandaluri, finanţatorul Vasluiului, Adrian Porumboiu, nu s-a putut abţine după victoria cu CFR Cluj, scor 2-1. “Am dominat meciul de la un capăt la celălalt, am evoluat foarte bine. Mi-a plăcut foarte mult toată echipa, dar în mod deosebit îi remarc pe Burdujan”.

“Facem un meci mare cu Dinamo!”
Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu a declarat ieri că formaţia din Bănie îi va pune sîmbătă mari probleme lui Dinamo la Bucureşti: “Nu mai e nevoie să le spună cineva jucătorilor cît de important e meciul ăsta şi cît de mult înseamnă pentru suporterii olteni. Va fi o partidă grea, Dinamo are cei mai buni fotbalişti în acest moment, dar vrem să obţinem cel puţin un punct, sute de mii de oameni aşteaptă asta”. (Mario Morcov)

Beckham a făcut accident de maşină în Franţa
Vedeta engleză a echipei LA Galaxy, David Beckham, şi soţia sa, Victoria, au fost implicaţi într-un accident rutier în Franţa, cei doi scăpînd nevătămaţi. Accidentul a avut loc vineri, cu cîteva ore înainte ca Beckham să se deplaseze la Beijing, pentru festivitatea de închidere a JO.

×
Subiecte în articol: sport