18 septembrie 2008:Îngrijorat de faptul că Pandurii se află pe locul 16 în Liga I, preşedintele Marin Condescu a declarat că antrenorul Eugen Neagoe ar putea fi schimbat, dacă echipa nu va avea rezultate.
PANDURIIÎngrijorat de faptul că Pandurii se află pe locul 16 în Liga I, preşedintele Marin Condescu a declarat că antrenorul Eugen Neagoe ar putea fi schimbat, dacă echipa nu va avea rezultate. “Responsabilitatea este numai a lui Neagoe. Nu cred că schimbarea lui e soluţia. În primul an, nu am avut nici o problemă să evităm retrogradarea. Atunci am spus că a fost meritul lui Neagoe pentru acel parcurs, acum spun că e vina lui pentru aceste rezultate”, a declarat Condescu. Altfel, jucătorilor gorjeni le-au fost blocate primele pînă vor obţine nouă puncte din următoarele patru meciuri.
POLI IAŞI
Antrenorul Ionuţ Popa a suferit o intervenţie chirurgicală
la un deget de la picior, însă acest lucru nu îl va împiedica să antreneze
echipa fără probleme. “Nici să dau cu piciorul în minge nu mai puteam şi aveam
dureri groaznice din cauza unei bătături. Acum mă simt mult mai bine. Să joc nu
sînt încă apt, dar pot pregăti echipa pentru partida cu Dinamo”, a spus
tehnicianul. Referitor la decizia Comisiei de Apel, care a respins memoriul
clubului Farul în cazul “nocturna”, Popa a spus: “Decizia este justă, iar Farul
poate să conteste verdictul la ce for doreşte, pentru că meciul se va disputa”.
MASS-MEDIA
Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor şi Federaţia
Europeană a Jurnaliştilor i-au condamnat pe liderii fotbalului românesc care au încurajat
comportamentul huliganic al unor componenţi ai echipei naţionale faţă de
reprezentanţii mass-media. “Este scandalos ca jucătorii să fie încurajaţi de
liderii lor să arunce cu pietre. FEJ nu poate înţelege cum un astfel de
comportament huliganic rămîne nesancţionat. Este un comportament îngrozitor şi
inacceptabil”, a declarat Arne Konig, preşedintele FEJ, referindu-se la
evenimentele de la Cluj, dinaintea meciului România – Lituania.
ANGLIA
Clubul englez Newcastle United, scos la vînzare de patronul
Mike Ashley, ar putea ajunge în posesia magnatului american Bill Gates, părintele
Microsoft şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. Ashley a cumpărat
clubul în urmă cu un an şi patru luni cu 216 milioane de dolari, pentru ca acum
să ceară 570 de milioane de euro. Pe lista cumpărătorilor se mai află un consorţiu
din Dubai, în frunte cu şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, care are o avere
estimată la 10-11 miliarde de euro. Analiştii apreciază că valoarea reală a
clubului se situează între 300 şi 400 de milioane de euro.