x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info

Info

31 Aug 2006   •   00:00
RUSIA. Portarul Sebastian Hutan, care in sezonul trecut a jucat la FC Vaslui, a fost imprumutat de echipa Serif Tiraspol la Dinamo Moscova. Hutan (22 de ani), a evoluat in aceasta vara cu Serif Tiraspol in Liga Campionilor, unde echipa moldoveana a fost eliminata, in turul doi preliminar, de formatia Spartak Moscova. De asemenea, colegul sau Razvan Florescu a fost imprumutat la Torpedo Moscova.

HOCHEI. Stelistul Evgheni Pisarenko, care a suferit o accidentare in timpul meciului amical cu formatia slovena HKM Zvolen, pierdut de Steaua cu 1-9, a fost operat la piciorul drept in Slovenia si va fi indisponibil cel putin doua saptamani. Incidentul s-a produs la o faza de joc, cand patina unui adversar a patruns in glezna dreapta a lui Pisarenko, provocandu-i o plaga de 6-7 centimetri, ajungand practic pana pe os.

BASCHET. Nationala Statelor Unite ale Americii s-a calificat in semifinalele Campionatului Mondial de baschet masculin din Japonia, invingand in sferturile de finala, la Saitama, cu scorul de 85-65, reprezentativa Germaniei. Vineri, in semifinale, se vor intalni Spania - Argentina si Grecia - SUA. Finala competitiei va avea loc duminica.

ITALIA. Fundasul echipei AS Roma, Cristian Chivu (foto), a fost suspendat o etapa dupa cartonasul rosu primit in Supercupa Italiei. In urma acestei sanctiuni, romanul va absenta in prima etapa din Serie A. Conducatorii gruparii romane, care se asteptau la o suspendare de doua meciuri, au primit cu satisfactie vestea.

"U" CRAIOVA. Comisia pentru Statutul Jucatorului a dat castig de cauza Universittaii in ce priveste solicitarea clubului din Banie de a primi 25 la suta din suma de transfer a lui Alexandru Badoiu de la Jiul Petrosani la Poli Timisoara. In urma acestei decizii, clubul din Petrosani, care poate face apel in termen de cinci zile, este nevoit sa achite oltenilor 150.000 de dolari. (Mario Morcov)

×
Subiecte în articol: sport