x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info

Info

18 Oct 2008   •   00:00

18 octombrie 2008:Preşedintele echipei FC Braşov, Dinu Gheorghe, a declarat, înaintea meciului de la Iaşi (azi, ora 19:00), că problemele financiare pe care le are Poli sunt artificiale, făcând parte din strategia antrenorului Ionuţ Popa.



POLI IAŞI – FC BRAŞOV: Dinu Gheorghe nu se lasă păcălit de Ionuţ Popa
Preşedintele echipei FC Braşov, Dinu Gheorghe, a declarat, înaintea meciului de la Iaşi (azi, ora 19:00), că problemele financiare pe care le are Poli sunt artificiale, făcând parte din strategia antrenorului Ionuţ Popa. "Întâlnim o echipă care pierde foarte greu puncte acasă. Avem şi dezavantajul că noi am jucat miercuri în Cupa României, iar cei de la Poli s-au odihnit. Sunt convins că problemele celor de la Iaşi sunt artificiale. Astfel de lucruri sunt specifice profesorului Popa, dar noi nu suntem atât de naivi să-l credem", a spus Dinu Gheorghe. Ionuţ Popa declarase că jucătorii săi au refuzat să se antreneze joi, fiind nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile.

FC VASLUI – FC ARGEŞ: Penescu ameninţă cu neprezentarea
Patronul grupării piteştene, Cornel Penescu, a anunţat că echipa sa nu se va prezenta la meciul cu FC Vaslui în cazul în care delegarea arbitrilor va fi "tendenţioasă". "Sâmbătă, după ce vom afla cine ne arbitează, vom lua decizia de a ne prezenta sau nu la meciul de la Vaslui. Dacă delegarea va fi tendenţioasă, nu ne vom prezenta, deoarece considerăm că nu are rost să mai facem nişte cheltuieli în plus, pentru că oricum vom pierde. Decizia finală o va lua Consiliul Director care se va reuni sâmbătă într-o şedinţă extraordinară pe marginea acestui caz", a declarat Cornel Penescu. Partida dintre FC Vaslui şi FC Argeş este programată duminică, la ora 17:00.

FARUL – FC TIMIŞOARA: Fără meci pierdut până la finalul turului
Jucătorii şi antrenorii echipei constănţene şi-au fixat drept obiectiv să nu mai piardă nici un punct în ultimele şapte etape din acest tur de campionat. "Asta ne-am propus noi, vom vedea dacă se va putea. Nu ne mai permitem eşecuri. În momentele grele se văd adevăratele caractere. Pentru a obţine rezultate pozitive, avem nevoie de un joc realist şi pragmatic, să jucăm la rezultat prin toate mijloacele de care dispunem", a declarat antrenorul Ion Marin. Farul se confruntă cu serioase probleme de efectiv înaintea meciului de azi (ora 17:00), de acasă, cu FC Timişoara: Ruşmir, Barbu şi Chico sunt accidentaţi, iar Gerlem nu e pus la punct cu pregătirea fizică.

ITALIA: Chivu se întoarce pe Stadio Olimpico
Căpitanul echipei naţionale, Cristian Chivu, a declarat că nu se aşteaptă la o primire deosebită din partea suporterilor la meciul pe care Inter Milano îl va disputa duminică pe terenul fostei sale echipe, AS Roma. "Nu voi uita cei patru ani petrecuţi la Roma, care au fost cei mai importanţi din viaţa mea. Oamenii au ţinut foarte mult la mine, iar eu am dat tot ce am putut. Dacă fanii mă vor fluiera, e dreptul lor. Antidotul cel mai bun la fluierături va fi indiferenţa", a spus fundaşul lui Inter pentru Corrierre Dello Sport. Chivu a recunoscut că a rămas foarte bun prieten cu foştii săi colegi Totti, De Rossi şi Aquillani, cu care vorbeşte des la telefon.

×
Subiecte în articol: sport