x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info

Info

09 Iun 2006   •   00:00
CONTROL. ANAF a constatat, in urma controalelor efectuate la sediul clubului FC National, in perioada 27 martie - 4 aprilie, respectiv 31 mai - 7 iunie, lipsa sumei de 2,45 milioane de dolari din transferurile a sase jucatori, Jon McKain, Gigel Coman, Gabriel Caramarin, Gabriel Canu, Marius Popa si Adrian Olah, fotbalisti care au ajuns la Poli Timisoara. Presedintele CA al gruparii bancare, Constantin Iacov, i-a acuzat pe fostul presedinte bancar Gino Iorgulescu, dar si pe presedintele LPF, Dumitru Dragomir, ca au prejudiciat clubul din Cotroceni: "De un milion de dolari, din transferul lui McKain, este raspunzator organul LPF care a verificat si semnat acel acord de transfer, pentru ca, fara «ajutorul» dansilor, banii aceia ar fi intrat in contabilitatea clubului si n-ar fi ajuns in alte societati".

FC ARGES. Tehnicianul italian Giuseppe Giannini a fost prezentat oficial ca noul antrenor al formatiei FC Arges, el semnand un contract pentru un sezon cu gruparea pitesteana. "Am gasit la Pitesti entuziasm si seriozitate si aceste doua lucruri m-au determinat sa preiau FC Arges, si nu FC National. Principalul lucru pe care-l urmaresc este sa construiesc o echipa valoroasa. Am semnat doar pentru un an pentru ca vreau sa demonstrez tuturor ca nu am venit aici, pentru bani, ci in primul rand sa fac performanta", a spus Giannini. (Andrei Nicolescu)

DOPING. Federatia Romana de Fotbal se considera mult prea saraca pentru a-si permite efectuarea unor controale antidoping. In schimb, liga condusa de Dumitru Dragomir a solicitat in primele luni ale acestui an 16 teste doping, toate fiind negative. "Federatia Romana de Fotbal este un caz special, la fel ca in toata Europa. Probabil ca sunt saraci si nu-si permit sa plateasca teste doping. De altfel, asa s-a exprimat conducerea FRF la intalnirea cu delegatia Consiliului Europei: a spus ca nu are bani pentru teste", a declarat presedintele Agentiei Nationale Antidoping, Gratiela Vijiiala.

TENIS. Petru Alexandru Luncanu, cap de serie numarul 8, s-a calificat in semifinalele turneului de juniori de la Roland Garros, dupa ce a trecut de japonezul Kei Nishikori, cu 6-4, 6-1. Tenismanul roman il va intalni in aceasta faza a competitiei pe slovacul Martin Klizan. Perechea Andrei Pavel/Alexander Waske (Romania/Germania), cap de serie numarul 15, a ratat calificarea in finala probei de dublu masculin de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului. Pavel si Waske au fost invinsi in semifinale de fratii americani Bob Bryan/Mike Bryan, cap de serie numarul unu, cu 6-3, 7-6 (6). Pavel si Waske vor primi un cec in valoare totala de 70.000 de euro.

×
Subiecte în articol: sport