x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info

Info

13 Apr 2006   •   00:00
SCHIMBARE. Selectionerul Ted Dumitru ar putea fi inlocuit de suedezul Sven Goran Eriksson pe banca tehnica a nationalei Africii de Sud. Eriksson, care si-a anuntat plecarea de la reprezentativa Angliei dupa CM 2006, este dorit de federatia sud-africana pentru a pregati turneul final al CM 2010, care va avea loc in premiera in Africa de Sud. Pe lista posibililor inlocuitori ai lui Ted Dumitru se mai afla Luis Felipe Scolari, Calos Alberto Parreira sau Frank Rijkaard. Antrenorul roman a condus Africa de Sud in acest an la Cupa Africii pe Natiuni, echipa suferind trei infrangeri fara a marca vreun gol.

ANGLIA. Salariile jucatorilor din Premier League au atins cel mai inalt nivel din toate timpurile, inregistrand o crestere de 65 la suta din anul 2000. Salariul mediu al unui jucator de valoare este de aproximativ 676.000 de lire sterline pe an, fata de 410.000 de lire sterline cat era in urma cu sase ani. Studiul efectuat de cotidianul The Independent si de Asociatia Fotbalistilor Profesionisti arata ca atacantii sunt cel mai bine platiti, primind in medie 806.000 de lire sterline, in timp ce portarii primesc cei mai putini bani, in medie 533.000 de lire sterline.

DIVIZIA A. Jiul Petrosani va juca la victorie in partida cu Poli Timisoara, programata vineri, de la ora 20:00, in etapa a 23-a a Diviziei A. "Poli trece printr-un moment mai dificil, iar noi am putea profita de acest lucru. Desigur, nu este de lepadat nici un rezultat de egalitate, dar noi ne dorim victoria", a spus antrenorul Aurel Sunda.

MARATON. Pe 24 iunie va avea loc pe traseul Predeal - Rasnov - Poiana Brasov, Maratonul DHL Stafeta Carpatilor. Competitia se afla la a doua editie, bucurandu-se de sprijinul fostei atlete Violeta Beclea-Szekely. "Ne propunem ca anul acesta sa aducem 1.500 de participanti la acest maraton. Este o lectie pe care DHL si DJS Brasov o dau altor companii din Romania", este de parere Beclea. Fondurile stranse din taxa de participare vor fi donate unor fundatii care se ocupa cu ingrijirea copiiilor suferinzi.

POLONIA. Wisla Cracovia, formatia antrenata de Dan Petrescu, a invins marti seara cu 4-0 pe Wisla Plock, intr-un meci din etapa a 24-a a campionatului Poloniei. In clasament, Wisla Cracovia se afla pe locul doi, cu 49 de puncte, unul mai putin decat liderul Legia Varsovia, care are insa un meci mai putin disputat.

×
Subiecte în articol: sport