Pavel va juca in campionatul Germaniei
Tenismanul Andrei Pavel, numarul 81 in ATP Indesit Entry Ranking, va evolua in sezonul 2006-2007 pentru clubul din prima divizie germana Blau-Weiss Halle, care l-a mai transferat si pe cehul Jiri Novak (locul 49 ATP). Presedintele clubului german, Thorsten Liebich, s-a declarat foarte multumit de transferarea celor doi. "Am reusit sa achizitionam doi jucatori de top, care speram sa ne ajute sa ocupam un loc mai bun in sezonul viitor", a declarat Liebich. Gruparea din Halle s-a clasat pe locul 4 la finalul actualei editii. PANDURII. Antrenorul Viorel Hizo a declarat ca nu va parasi formatia in aceasta iarna, deoarece doreste sa isi indeplineasca obiectivul. "N-am venit aici ca sa plec si sa las un lucru facut doar pe jumatate. Am un obiectiv de realizat si ma bat cu toate puterile mele pentru ca Pandurii sa ramana in Divizia A. Nu am retrogradat cu nici o echipa pana acum si nu vreau sa fac acest lucru la final de cariera", a spus Hizo. TENIS. Elvetianul Roger Federer a fost desemnat cel mai bun jucator al anului 2005 de Asociatia Internationala a Jurnalistilor (ITWA). Federer, care a primit aceasta distinctie si anul trecut, a castigat in acest sezon la Wimbledon si US Open, a fost finalist la Turneul Campionilor si a terminat pe primul loc in clasamentul ATP. Jucatorul elvetian, in varsta de 24 de ani, a terminat acest sezon cu 81 de victorii si patru infrangeri, castigand 11 turnee de simplu si unul de dublu. SPANIA. Cosmin Contra le-a spus antrenorilor sai, la finalul antrenamentului de marti, ca se va intoarce la Atletico Madrid daca nu mai este dorit la Getafe, informeaza cotidianul AS. "Daca sunt in plus aici, ma intorc la Atletico Madrid. Am multi ani de fotbal si nu este cazul sa nu-mi dati nici o explicatie", le-ar fi spus Contra tehnicienilor, dupa care a declarat in fata presei: "Nu sunt de acord cu unele lucruri, dar fac ce spune staff-ul tehnic, chiar daca nu-mi place". Fundasul roman, care a fost imprumutat de Atletico Madrid la Getafe pentru acest sezon, a lipsit de pe teren sase saptamani, din cauza unei accidentari, revenind sambata la meciul pierdut la Madrid, 0-1 cu Real.Citește pe Antena3.ro