Dan Petrescu a plecat ieri in Polonia
Antrenorul Sportului Studentesc, Dan Petrescu, a plecat ieri in Polonia pentru a urmari jocul dintre Wisla Cracovia si Gornik Leczna, contand pentru Cupa Poloniei. "Daca de aici spun ca eu sunt in Cracovia, inseamna ca au dreptate", a spus Petrescu. Campioana Poloniei i-a facut o oferta "Bursucului", oferindu-i un salariu anual de 300.000 de euro pentru un contract ce se intinde pe patru sezoane. Cele doua sedinte de pregatire de ieri ale "studentilor" au fost conduse de catre "secundul" Cezar Zamfir. (Sorin Anghel) "U" CRAIOVA. Divizionara B va achizitiona un fundas australian in varsta de 25 de ani, Karl Dodd, jucator de care s-a interesat si Poli Timisoara, la recomandarea lui Jon McKain. Fotbalistul are 1,87 m si 87 de kilograme, vine de la Queensland Roar si va semna cu Universitatea un contract pe patru sezoane si jumatate. "Intotdeauna am visat sa joc in Europa. Am sperat sa pot pleca acolo inca de anul trecut, dar am fost indisponibil dupa o operatie la genunchi. Sunt multumit ca a aparut o noua sansa", a declarat pentru presa australiana Dodd, care se va alatura lotului craiovean in ianuarie 2006. (Mario Morcov) TENIS DE MASA. Reprezentativa masculina de tenis de masa a Romaniei a invins, cu 3-1, echipa Poloniei, intr-un meci din preliminariile Campionatului European din 2007. Punctele echipei noastre au fost obtinute de Adrian Crisan (2) si Constantin Cioti. Echipa noastra mai inregistrase in Grupa C preliminara a CE o victorie pe teren propriu cu Ungaria si o infrangere in deplasare cu Germania, acumuland cinci puncte. In urmatorul meci, Romania va intalni Germania, pe teren propriu, la 26 septembrie 2006. ASIA. Formatia saudita Al Ittihad, antrenata de Anghel Iordanescu, a fost desemnata cea mai buna echipa de club din Asia in anul 2005. De asemenea, un jucator al lui Al Ittihad, Hamad Al Montashari, a fost ales cel mai bun jucator asiatic al anului. PANDURII. Comisia de Disciplina a FRF a anulat ieri cartonasul rosu si unul dintre cele doua cartonase galbene primite de jucatorul echipei Pandurii Targu Jiu, Paul Glisca, in partida cu Poli Timisoara din etapa a XIV-a. "Comisia a primit o adresa din partea CCA, in care suntem informati ca la faza respectivea a avut loc o greseala de arbitraj. In consecinta, s-a decis anularea celor doua cartonase, al doilea galben si cel rosu, primite de Paul Glisca", a declarat presedintele Comisiei "federale", Alexandru Boc. Aceasta decizie este o premiera pentru Divizia A. AMICAL. Actorul scotian Sean Connery (foto) a primit un tricou al formatiei FC Barcelona inscriptionat cu numele sau si cu numarul 007, referire la filmul James Bond - agentul 007. Connery a dat lovitura de incepere la meciul dintre catalani si Echipa Pacii, titulatura sub care a jucat o selectionata formata din fotbalisti israelieni si palestinieni.
Citește pe Antena3.ro