x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info

Info

15 Noi 2005   •   00:00

Nasu reclama la FIFA implicarea politicului


Mircea Sandu (foto) a declarat ieri ca a facut o sesizare la FIFA, reclamand implicarea politicului in alegerile pentru presedintia federatiei care vor avea loc la 21 noiembrie. "Probabil ca s-a facut trafic. Acolo s-au facut niste presiuni asupra membrilor cluburilor. N-am facut altceva decat sa citez ce-a scris presa", a explicat Sandu. In ultima perioada au aparut in presa mai multe informatii potrivit carora reprezentantilor cluburilor le-ar fi fost recomandat pe linie politica sa il sustina pe Gica Popescu la functia de presedinte al FRF.

DINAMO. Patru dintre cei cinci suporteri dinamovisti care au fost retinuti in Bulgaria s-au intors ieri in tara dupa ce un tribunal din Teteven i-a condamnat la 3 luni de inchisoare cu suspendare. Cel de-al cincilea roman, Robert, va fi audiat maine, el riscand o pedeapsa intre trei si zece ani, tot cu suspendare.

NATATIE. Camelia Potec a obtinut primul loc in proba de 400 de metri liber din cadrul Cupei Mondiale de Natatie in bazin scurt de la Durban (Africa de Sud). Potec a terminat cursa cu timpul 4:05.32, devansandu-le pe frantuzoaica Alena Popchanka si pe poloneza Paulina Barzycka. La aceeasi competitie, Camelia Potec castigase deja sambata proba de 800 de metri liber.

FARUL. Noul antrenor al echipei este Lucian Marinof, acesta urmand sa se ocupe de pregatirea echipei pana la finalul sezonului. Marinof il inlocuieste in aceasta functie pe Petre Grigoras, care a demisionat inaintea etapei a 13-a. Lucian Marinof a mai condus echipa secunda a clubului Farul, care joaca in Divizia C, pe CFR Constanta si pe Midia Navodari.

FC VASLUI. Conducatorii FC Vaslui au anuntat ieri ca se afla in tratative cu mijlocasul marocan Nourredine Ziyati, care a evoluat in ultima perioada la formatia rusa Amkar Perm. De asemenea, antrenorul Mircea Rednic a spus ca isi doreste sa castige urmatoarele doua intalniri din campionat in deplasare cu Poli Iasi si pe teren propriu cu FCM Bacau.

TURCIA. Un grup de membri ai clubului Galatasaray doreste schimbarea presedintelui Ozhan Canaydin si readucerea lui Mircea Lucescu la conducerea tehnica, sustine cotidianul Star. Potrivit sursei citate, acesti membri ai gruparii turce vor ca actualul presedinte sa fie inlocuit cel tarziu la Adunarea Generala din martie 2006. "Ei ar putea incerca si organizarea unei Adunari Generale extraordinare in luna ianuarie. De asemenea, pentru membrii respectivi, care il considera pe Eric Gerets insuficient de bun, cel mai potrivit pentru postul de director tehnic este Mircea Lucescu, la care s-a renuntat, desi adusese echipei bucuria titlului", noteaza Star, precizand ca acei membri au discutat deja cu Lucescu, care le-ar fi spus ca este dispus sa revina la echipa.

×
Subiecte în articol: sport