Avem o campioana mondiala la box feminin
Romania a obtinut doua medalii, una de aur si una de bronz, la Campionatul Mondial de box feminin de la Podolsk (Rusia). Medalia de aur a fost obtinuta, la categoria 54 kg, de Mihaela Cijevschi (foto dreapta), care a devenit prima campioana mondiala din istoria boxului feminin din tara noastra. In finala, Mihaela Cijevschi a invins-o la puncte pe elvetianca Dina Burger. Cealalta medalie a Romaniei a fost adusa de Camelia Negrea, care a obtinut bronzul la categoria 48 kg dupa ce a fost invinsa, in semifinale, de rusoaica Olesia Gladkova. HANDBAL. La Buzau, in primul meci din Liga Campionilor, Dinamo a pierdut cu 24-29 in fata vicecampionilor continentali, spaniolii de la BM Ciudad Real. In etapa a doua a Grupei F, pe 8 octombrie, bucurestenii vor juca pe terenul echipei maghiare, Fotex Veszprem, care ieri seara a jucat la Presov, contra slovacilor de la Tatran. In turul 2 al Cupei Cupelor, echipa feminina Rapid s-a impus net, sambata si duminica, pe teren propriu, 52-13 si 45-20, in fata echipei moldovene Baracuda Chisinau. Tot la feminin, in turul 2 preliminar al Ligii Campionilor, Silcotub Zalau a fost invinsa clar, 19-30, pe terenul norvegiencelor de la Byasen Trondheim. Silcotub a disputat ieri returul, tot la Trondheim. In cel de-al doilea meci disputat in Grupa B a turului 2 din Challenge Cup la masculin, Uztel Ploiesti a invins cu 54-13 formatia gruzina HC Telavi. Vineri, romanii trecusera cu 43-25 de Tikves Kavadarci din Macedonia. In turul 2 al Cupei Cupelor, prima mansa, tot la masculin, HCM Constanta a invins acasa, cu 30-20, echipa cipriota Strovolos Nicosia. TRANSFER. Fostul mijlocas roman al lui Anderlecht si FC Bruges, Alin Stoica, intentioneaza sa se transfere in divizia secunda din Anglia. Conform site-ului "Calciomercato", fotbalistul in varsta de 26 de ani sustine in aceste zile probe de joc la Southampton. O decizie in privinta unui eventual transfer va fi luata dupa ce mijlocasul roman va sustine si cateva examene medicale.
Citește pe Antena3.ro