x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info 4 ianuarie 2008

Info 4 ianuarie 2008

de Jurnalul National    |    04 Ian 2008   •   00:00
Info 4 ianuarie 2008
Sursa foto: DIMITAR DILKOFF/

TENIS DE MASĂ. Daniela Dodean este prima jucătoare din Romănia care şi-a asigurat calificarea la Jocurile Olimpice de la Beijing

TENIS DE MASĂ. Daniela Dodean (foto) este prima jucătoare din Romănia care şi-a asigurat calificarea la Jocurile Olimpice de la Beijing, după ce a ocupat poziţia a 39-a in clasamentul mondial dat publicităţii ieri. Intr-o primă fază, la JO se califică direct cei mai buni 20 de sportivi, la feminin şi masculin, dar nu mai mult de doi jucători din fiecare ţară, astfel incăt Dodean a obţinut ultima poziţie calificantă.

RUGBY. George Straton, preşedintele Federaţiei Romăne de Rugby, a declarat ieri că tehnicianul neozeelandez Ellis Meachen va schimba jocul echipei naţionale. "Deja a văzut echipa la joc cu Montauban, o va putea vedea la lucru şi in partidele cu Parma şi cu Worcester. Un lucru este cert: Ellis va schimba stilul de joc al echipei naţionale. Va aplica un stil de joc adaptat calităţilor pe care le posedă jucătorii romăni. A remarcat de la inceput lipsa de viteză şi o deficienţă a pasei, iar aceste probleme trebuie rezolvate in primul rănd", a spus Straton.

GRECIA. Mijlocaşul romăn Marius Mitu a semnat un contract pe două sezoane cu gruparea greacă Xanthi Skoda, informează cotidianul elen Hronos. Mitu a evoluat ultima dată in Ucraina, la Metalurg Doneţk, angajamentul cu această echipă expirănd la finalul anului trecut.

PANDURII. Fundaşul Constant Djakpa a fost convocat la naţionala Coastei de Fildeş pentru Cupa Africii pe Naţiuni. Djakpa urmează să se prezinte la data de 6 ianuarie la reunirea lotului naţional şi va rata intreaga perioadă de pregătire cu echipa de club. Lotul echipei Pandurii se va reuni la data de 7 ianuarie, iar in perioada 10-31 ianuarie va efectua un stagiu de pregătire in Portugalia, la Campo Major.

SPANIA. FC Sevilla a fost la un pas de a fi eliminată in 16-imile Cupei Spaniei de o echipă din liga a treia, Denia. Cele două formaţii au remizat in prima manşă, iar, in retur, Sevilla era condusă cu 3-2 cu două minute inainte de final. Fosta adversară a Stelei a revenit insă prin golurile marcate de Chevanton (’89) şi Kanoute (’90+1), căştigănd in final cu 4-3. Tot in extremis s-a calificat in optimi şi Real Madrid, care a invins cu 2-1 echipa de ligă a treia Alicante, in urma unui gol marcat de Guti in al treilea minut de prelungire.

×
Subiecte în articol: sport