x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info

Info

15 Ian 2007   •   00:00
UTA. Gruparea aradeana l-a imprumutat pentru un an si jumatate pe fundasul echipei Wisla Cracovia, Norbert Varga, acesta facand ieri deplasarea impreuna cu lotul antrenat de Marius Lacatus, intr-un stagiu de pregatire in Ungaria, la Debrecen. Norbert Varga a mai evoluat la UTA in perioada 2003-2005, iar la inceputul anului 2006 a fost achizitionat de Wisla, la cererea antrenorului de atunci, Dan Petrescu.

STEAUA. "Ros-albastrii" vor disputa doua partide amicale in cadrul stagiului de pregatire pe care il efectueaza in aceste zile in Italia, la Coverciano. Primul meci este programat miercuri, 17 ianuarie, impotriva echipei de tineret a Sienei, iar cel de-al doilea se va disputa vineri, 19 ianuarie, impotriva formatiei FC Sion, ocupanta locului secund in prima liga din Elvetia.

POLI IASI. Desi gruparea pe care o conduce trece printr-o grava criza financiara, presedintele Sorin Boca a anuntat ieri obiective ambitioase pentru acest retur. "Vreau ca actuala editie de campionat sa o terminam cel putin pe locul al optulea, iar, in Cupa Romaniei, doresc sa atingem cel putin faza semifinalelor. De asemenea, as vrea ca portarul Cristian Branet sa prinda cel putin o selectie la nationala in acest an", a declarat Boca.

ANGLIA. Fostul international Gary Lineker a declarat ca, prin transferul la Los Angeles Galaxy, David Beckham a raspuns unei "chemari evanghelice" pentru a converti Statele Unite la fotbal, si nu unei chemari a dolarilor, asa cum il acuza numerosi britanici. "Nu am nici o indoiala ca plecarea lui Beckham in SUA nu este o chestiune de bani. Este o decizie ce tine de evanghelism. El nu putea lasa o mostenire mai mare decat convertirea americanilor la sportul mondial", a spus Lineker, care recunoaste insa ca decizia lui este echivalenta cu o "semiretragere sportiva".

×
Subiecte în articol: sport