RAPID. Gruparea din Grant il va transfera pe mijlocasul stanga macedonean Vlatko Grozdanovski de la formatia cipriota Omonia Nicosia. In varsta de 23 de ani, jucatorul a mai evoluat la Vardar Skopije, in prima liga macedoneana. "Vlatko nu a semnat inca actele, dar va fi jucatorul nostru. Ioan Andone ne-a dat referinte foarte bune despre jucator si sper ca Grozdanovski sa demonstreze ca am facut o alegere buna", a declarat presedintele "alb-visiniilor", Constantin Zotta.
STEAUA. Mijlocasul lui FC Vaslui, Marius Croitoru, este pe placul capitanului Mirel Radoi. "Cu cat vin la Steaua jucatori valorosi, care pot decide soarta unui meci, gen Croitoru, cu atat este mai bine pentru noi", a afirmat liderul gruparii din Ghencea. Altfel, legat de adversarul Stelei din
"16-imile" Cupei UEFA, Radoi a mai mentionat ca "FC Sevilla este o echipa care sperie in momentul de fata, dar nu cred ca este mai buna decat Lyon".
HANDBAL. Spectatorii care vor dori sa asiste la meciul dintre reprezentativele masculine ale Romaniei si Bulgariei,
care va avea loc joi la Constanta, in cadrul grupei a treia de calificare in
play-off-ul CE din 2008,
vor avea accesul gratuit. Organizatorii au luat aceasta decizie ca urmare a faptului ca partida reprezinta primul eveniment
sportiv de anvergura care se va derula la Constanta, dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana.